Simona Halep s-a calificat în semifinale la Wimbledon

Stiri / 02.07.2014

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit, miercuri, prima jucătoare din România care se califică în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19.

Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981. Cel mai bun rezultat al unui român la Wimbledon este accederea în finală. Ilie Năstase a reuşit acest lucru de două ori, în 1972 şi 1976, notează agenția Mediafax.

Miercuri, pe terenul central, Simona Halep şi-a dominat clar adversara, cu excepţia începutului de meci. Cu un serviciu puternic şi cu retururi precise, Lisicki s-a distanţat la 3-0, după un break în ghemul al doilea. Ea a încercat să scurteze punctele, lovind cu forţă mingea, pentru a nu-i permite româncei să-şi facă jocul variat. Odată cu scăderea intensităţii evoluţiei germancei şi înmulţirea greşelilor neforţate, Halep a reuşit să facă break la a doua ocazie ivită, la 2-4, apoi a repetat performanţa la 4-4. Românca şi-a adjudecat setul după cinci ghemuri câştigate la rând, în 34 de minute.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro