Serena nu i-a dat nicio șansă Simonei Halep
Liderul WTA a servit în această partidă şapte aşi (unul Halep), a comis 24 de greşeli neforţate (13 Halep) şi a avut 28 de lovituri câştigătoare (doar 9 pentru Simona).

Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 128.215 dolari şi cu 215 puncte WTA. Românca avea de apărat 1.000 de puncte la această competiţie.

Anul trecut, Simona Halep şi Serena Williams ar fi trebuit să joace una împotriva celeilalte în semifinalele turneului de la Indian Wells, însă americanca s-a retras înaintea partidei din cauza unei accidentări. Halep s-a calificat, astfel, în finală, în care a învins-o pe Jelena Jankovici din Serbia, românca obţinând atunci cel mai important trofeu din carieră.


Halep rămâne pe locul 5 WTA, după ce jucătoarea cehă Petra Kvitova, care o putea întrece în clasament, a pierdut, scor 2-6, 6-7 (3), în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, tot în sferturi. Radwanska va evolua în semifinale cu Williams.

Următorul turneu la carea va participa Simona Halep va fi cel de la Miami (22 martie-2 aprilie), tot din categoria Premier Mandatory. La ediţia trecută, românca a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă tot de Serena Williams.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro