Simona Halep, după abandonul din finala de la Toronto: „Nu era posibil să continui“
Românca, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a abandonat, duminică, finala turneului de categorie Premier 5 de la Toronto, disputată cu elveţianca Belinda Bencic, locul 20 WTA, la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, meci în care a acuzat probleme medicale. La final, Halep a declarat că regretă că nu a putut juca până la final.
Halep a renunţat după două ore şi jumătate de joc. Pe parcursul întâlnirii, românca a apelat de mai multe ori la interveţia personalului medical al turneului, pentru o accidentare la piciorul stâng, dar şi pentru o stare de rău general.
Pe o temperatură destul de neobişnută pentru Toronto, 28 de grade Celsius (resimţită ca 34 de grade), Aviva Centre a fost plină la finala Rogers Cup. Românii din tribune au asigurat din nou ambianţa sonoră, la fel cum au făcut-o pe toată durata turneului când a evoluat Simona Halep. Însă arbitrul croat de scaun al finalei, Marija Cicak, a venit pregătită cu lecţia de română ca să-i mai domolească pe fanii Simonei. "Mulţumesc", a spus ea de multe ori în microfon, ca la Arenele BNR, relatează Mediafax.
Pe teren, Halep a avut parte de un adversar extrem de dificil. Din Top 10 WTA, Caroline Wozniacki, locul 5, Ana Ivanovici, locul 6, şi liderul mondial Serena Williams fuseseră la Toronto printre victimele jucătoarei care continuă să înregistreze perfromanţe deosebile la numai 18 ani: Belinda Bencic. Celor trei li s-a adăugat duminică şi Simona Halep, după un meci dramatic pe alocuri şi cu multe întreruperi.