Seara zilei de 29 octombrie a marcat sfârşitul celei de-a 44-a ediţii a Crizantemei de Aur. Timp de trei zile, oraşul Târgovişte a găzduit cel mai important şi mai iubit festival dedicat romanţei, pe scena căruia au păşit unii dintre cei mai apreciaţi şi valoroşi artişti ai muzicii româneşti.

Atmosfera plină de eleganţă a fost întreţinută de recitalurile de excepţie ale acestora, dar şi de interpretările celor 20 de participanţi în competiţia pentru Marele Trofeu. Spectacolul s-a încheiat cu mult aşteptatul recital al Loredanei Groza, care a uimit publicul cu o reprezentare extraordinară a show-ului Zaraza.
Acompaniată de bandul Agurida, Loredana a ridicat publicul în picioare de mai multe ori. Cântăreaţa a încântat audienţa cu acorduri de romanţă, dar şi cu melodii tradiţionale româneşti. „Mulţumesc Crizantema de Aur pentru că păstraţia tradiţia şi muzica românească vie”, a spus vedeta în încheierea recitalului.
Seara de gală a debutat cu minunatul recital al lui Sorin Lupu, câştigatorul de anul trecut al Marelui Premiu, care a încântat publicul cu o serie de romanţe şi cântece de suflet. Au urmat apoi momente pline de emoţie şi de bucurie, în cadrul Galei de decernare a premiilor laureaţilor.
Trofeul Crizantema de Aur i-a revenit Inei Elena Dincă, în timp ce premiul întâi i-a fost acordat lui Daniel Pop. Locul II a fost ocupat de către Vladimir Catană, iar locul III de către Neonila Duplei. La secţiunea creaţie, locul I a fost câştigat de către compozitoarea Sveltlana Badrjan, locul II i-a revenit lui Ionel Bratu Voicescu, iar locul III lui Mircea Aurel Ciugudean.