Shakira a născut cel de-al doilea copil
Divertisment · Stiri / 30.01.2015

Celebra cântăreață de origine columbiană, în vârstă de 37 de ani, a adus pe lume, joi noaptea, cel de-al doilea copil din relația cu fotbalistul Gerard Piqué, 27 de ani, la clinica Chiron Teknon din Barcelona, conform agențiilor internaționale de presă, citate de Agerpres.

Shakira se internase de marți în clinica Chiron Tekon pentru a da naștere prin cezariană celui de-al doilea copil al său. Numele băiețelului nu a fost încă anunțat.

Conform dorinței artistei, echipa care a efectuat intervenția chirurgicală a fost formată numai din femei, singura excepție fiind specialistul în chirurgie plastică, al cărui rol este ca operația să nu lase o cicatrice inestetică pe corpul atât de admirat și fotografiat al mămicii.

Ca și în cazul nașterii primului fiu al cuplului, Milan, la 22 ianuarie 2013, pentru acest eveniment a fost rezervat un întreg etaj al spitalului, pentru a se asigura intimitatea dorită de celebra artistă, relatează Agerpres.


Shakira va lansa și un nou album în cursul acestei primăveri, produs discografic pe care se pare că-l va promova printr-un nou turneu internațional, conform billboard.com.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro