Șerban Copoț, artistul din trupa Animal X, a primit o veste tristă. Iacob Frențescu, constructorul de ambarcațiuni supranumit „Brâncuși al bărcilor”, s-a stins din viață.
Artistul a colaborat cu Frențescu în anii în care a frecventat Clubul de Yachting Electrica Constanța.
Îndurerat de vestea primită, Șerban a așternut pe blogul său, www.serbancopot.ro, un text în amintirea cunoscutului constructor, alături de o recentă fotografie pe care au realizat-o împreună, la spital.
„Astăzi, cineva foarte drag mie a plecat într-un loc mai bun. Iacob Frențescu sau, cum îi spuneam noi la club, Jacopo sau Nea Iacob, a fost ca un părinte pentru generații întregi de copii care au trecut pe la Clubul de Yachting Electrica Constanța. A fost cel mai bun marangoz (constructor de bărci) pe care l-a avut țara asta. Nu pot uita bunătatea sufletească a acestui om care întotdeauna găsea cate o vorbă bună pentru un suflet necăjit. Deși avea mâinile zdrelite de la lucrul cu lemnul, mângâierea lui era blândă ca a unui tată. Îmi amintesc antrenamentele lungi din primăverile friguroase când el ne aștepta la mal cu oala de ceai cald și aerotermele pornite ca să ne încălzim. A iubit foarte mult copiii si noi l-am iubit pe el.
El mi-a construit barca cu care am câștigat o mulțime de premii. O să îl port în suflet mereu.
Aceasta este ultima fotografie pe care am făcut-o când am fost în vizită la el la spital, alături de fiul lui, Leo, și bunul nostru prieten, Mihnea. Țara asta a mai pierdut o valoare odată cu trecerea lui în neființă. A fost un Stradivari al yachtingului mondial, bărcile construite de el fiind în multe rânduri premiate internațional și continua să uimească prin precizia de execuție, frumusețe, dar mai ales performanță.
Astăzi, România a pierdut un om, dar a câștigat o legendă!”, a scris artistul pe www.serbancopot.ro.