Secretul siluetei Andreei Marin: iarba de grâu
Vedeta a postat pe Facebook un mesaj pentru fanii ei, în care le dezvăluie un truc foarte util pentru o viaţă sănătoasă.
Modul spectaculos în care a vedeta a slăbit în ultima perioadă i-a impresionat pe admiratorii ei. Pe lângă sport şi o dietă echilibrată, Andreea Marin are un truc care a ajutat-o foarte mult.
Ea a postat pe Facebook un mesaj în care le dezvăluie fanilor secretul care o ajută să arate atât de bine.
"Bună dimineaţa! Iată ce frumoasă e iarba de grâu de la fereastra mea. E plantată de mine în pământ organic, urmează să o tai, fac şapte porţii, una o păstrez pentru a face sucul de azi, iar celelalte sunt păstrate până le vine rândul în congelator. Tema pentru acasă pentru cei ce preţuiesc viaţa şi sănătatea: citiţi despre beneficiile extraordinare ale sucului din iarbă de grâu. Un gând bun!"
, a scris vedeta.
La sfârşitul anilor '70, după studierea a cei peste 100 de compuşi ortomoleculari nutriţional-activi existenţi în grâul verde încolţit, Dr. Erp Thomas (reputat cercetător în nutriţia clinică) a lansat ipoteza potrivit căreia iarba verde provenită din încolţirea grâului (grâul verde încolţit) reprezintă "alimentul perfect din punct de vedere micronutriţional".
Dr. Erp Thomas susţinea că bagajul micronutriţional a trei litri de suc de grâu verde încolţit organic este echivalent cu cel obţinut din peste 70 Kg de legume de grădină cultivate în condiţii bio, relatează Libertatea.
Potrivit Dr. Albu Horaţiu, sucul de grâu verde încolţit beneficiază de o compoziţie micronutriţională de invidiat. Astfel, în el se găsesc numeroase minerale, între care, mai importante din punct de vedere cantitativ sunt: fierul, magneziul, calciul, potasiul, fosforul, clorul, sulful, zincul, manganul, cobaltul, cuprul şi iodul.
De asemenea, acest suc conţine aminoacizi, antioxidanţi, enzime şi fitohormoni, scrie site-ul farmaciaortomoleculara.ro, citat de Libertatea.
În compoziţie se mai regăsesc cantităţi foarte mari de clorofilă şi vitamine precum: beta carotenii (mai bogaţi decât în morcov) ca şi precursori ai vitaminei A, vitamine din grupul B (chiar şi vitamina B17 sau amigdalina), vitaminele C (mai multă decât în citrice), E, K, D şi PP.