SEARĂ VIENEZĂ LA SALA RADIO
Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : SEARĂ VIENEZĂ LA SALA RADIO.
Vineri, 15 ianuarie (19.00), sub bagheta dirijorului IURIE FLOREA, vă veți delecta cu valsurile și polcile semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss. Familia vieneză a reunit patru muzicieni: de departe cel mai celebru este Johann Strauss fiul, căruia i se alătură Johann Strauss tatăl - de care l-a legat o mare rivalitate artistică! – și doi frați mai tineri: Joseph și Eduard Strauss. La Sala Radio veți asculta creații semnate de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul și Joseph Strauss, ca: Povestiri din pădurea vieneză (Geschichten aus dem Wienerwald), Polca pizzicato, polca Tunete şi fulgere (Unter Donner und Blitz), Tritsch-Tratsch-Polka sau cunoscutul vals Vin, femei şi cântec (Wein, Weib und Gesang). Seara se va încheia desigur cu două “hit-uri” care nu mai au nevoie de nici o prezentare: Dunărea Albastră - cel mai cunoscut vals al tuturor timpurilor, considerat un al doilea imn al Austriei - și Marșul lui Radetzky.Muzica familiei Strauss a caracterizat o epocă de aur: dacă în anii ‘60 toți tinerii ascultau Beatles, muzica plină de farmec a familiei Strauss era auzită peste tot în a doua jumătate a sec. XIX, în saloanele din capitala elegantă a Imperiului Habsburgic. Johann Strauss fiul, supranumit și „regele valsului”, a compus peste 400 de valsuri, 300 de polci, marșuri și alte genuri muzicale.
“Dintre toți dăruitorii de bucurie pe care i-a lăsat Dumnezeu pe Pământ, Johann Strauss fiul este pentru mine cel mai drag.” – mărturisea Richard Strauss, celebrul compozitor german, pe care îl leagă doar o coincidență de nume de familia vieneză.
La pupitrul dirijoral se va afla IURIE FLOREA, din 1996 dirijor al Operei Naţionale Bucureşti și director artistic al teatrului în perioada 2007-2010. De-a lungul carierei, a fost dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău (1989-1996) - unde a ocupat și poziția de director artistic în perioada 1993-1996 – a dirijat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa (1992-1993) şi a colaborat cu numeroase orchestre din ţară şi din străinătate. A întreprins turnee în Ucraina, Rusia, Belarus, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, China, Olanda ș.a., unde a dirijat concerte de muzică de operă, cu lucrări simfonice sau vocal-simfonice. A fost bursier al Conservatorului N. A. Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg. Iurie Florea este laureat al Concursului Naţional de Dirijat (Premiul I, la ediţiile desfăşurate la Sinaia şi Constanţa), iar în 1992 a obţinut Premiul Naţional Ionel Perlea.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul