10
Scena de vis pe care un fotograf a surprins-o într-un parc din Japonia - VIDEO
Divertisment · Stiri / 18.05.2020

Dacă ai nevoie de ceva pozitiv în această perioadă de incertitudine, atunci aceste imagini din Japonia ar putea fi exact ce cauți. Natura ne uimește încă o dată!

Chiar dacă nu poți călători fizic, ai posibilitatea de a admira imaginile pe care oamenii le distribuie pentru ca și alții să se bucure de el. Iar ceea ce a surprins un fotograf în parcul Nara din Japonia nu vezi în fiecare zi.

Kazuki Ikeda se afla în Nara Park pentru a face o ședință foto cu un cuplu înainte de nuntă, într-un cadru natural ca în basme, printre cireșii japonezi înfloriți, când au fost înconjurați de mai multe căprioare Sika. Internauții din toată lumea au fost uimiți de aceste minunate animale care păreau rupte dintr-un vis.

Înregistrarea video a fost realizată în luna aprilie, dar clipul continuă să facă înconjurul lumii.

Parcul Nara este renumit pentru populația sa de căprioare Sika. Aceste animale și celebrii sakura, cireșii japonezi cunoscuți în toată lumea pentru frumusețea lor, sunt principalele atracții ale parcului.



Înainte de izbucnirea pandemiei, turiștii care vizitau această rezervație cumpărau hrană la intrare și le dădeau animalelor. La începutul lunii martie, când numărul vizitatorilor s-a redus drastic din cauza măsurilor de carantină, căprioarele au început să părăsească parcul și să cutreiere străzile, în căutare de hrană. Acum, când tot mai mulți oameni ies din case, se pare că animalele s-au întors în parc, scrie

Bored Panda.

Fotograful a postat înregistrări video și imaginile ireale pe mai multe rețele de socializare pentru a-i îndemna pe oameni să viziteze din nou Nara Park. El a explicat că vrea să promoveze astfel frumusețea orașului său și să sprijine parcul în efortul de a-i încuraja pe oameni să vină și să se bucure de frumusețea naturii.

Citește și: Animalele păstrează distanța socială. 20 de imagini care dovedesc că sunt mai deștepte decât oamenii

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro