Scandal la Hollywood. Tatăl Angelinei Jolie, în război cu Penelope Cruz!

Stiri / De Dorina Călin, Mediafax, 05.08.2014

Jon Voight i-a criticat pe actorii Penelope Cruz şi Javier Bardem -care au denunţat într-o scrisoare deschisă incursiunea armată a Israelului în Fâşia Gaza, calificând-o drept "genocid"-, starul american spunând despre cei doi că sunt "ignoranţi" în ceea ce priveşte istoria Israelului şi antisemiţi.

"Numele meu este Jon Voight şi sunt mai mult decât furios, sunt deznădăjduit că oameni ca Penelope Cruz şi Javier Bardem pot incita la antisemitism în întreaga lume şi sunt orbi din cauza răului pe care l-au cauzat", îşi începe Voight scrisoarea deschisă, publicată în The Hollywood Reporter.

Scrisoarea lui Voight vine în contextul în care mai multe personalităţi spaniole, printre care actorii Penelope Cruz, Javier Bardem şi regizorul Pedro Almodovar, au denunţat, într-o scrisoare deschisă, incursiunea armată a Israelului în Fâşia Gaza, descriind această acţiune ca fiind "un genocid". De asemenea, aceştia au lansat un apel către Uniunea Europeană pentru "a condamna atentatele terestre, maritime şi aeriene împotriva civilizaţiei palestiniene din Fâşia Gaza".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro