Sarah Brightman dă 52 de milioane de dolari pentru o excursie în Spațiu

Stiri / 16.01.2015

Soprana britanică va începe săptămâna viitoare un antrenament special care îi va permite să ajungă în spaţiu în luna octombrie şi să petreacă 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), au anunţat, joi, reprezentanţii NASA, citaţi de agenția Reuters.

Celebra artistă, care s-a remarcat în spectacolul "Phantom of the Opera", de Andrew Lloyd Webber, va plăti aproximativ 52 de milioane de dolari pentru această misiune în spaţiu. Ea va decola de pe Terra la bordul unei capsule Soyuz, a dezvăluit Space Adventures, o companie americană cu capital privat, care organizează această misiune spaţială.

Sarah Brightman va deveni astfel cel de-al optulea turist spaţial şi primul artist profesionist care va vizita avanpostul orbital, un laborator de cercetări ştiinţifice în valoare de 100 miliarde de dolari, situat la o altitudine de 420 de kilometri deasupra Pământului. Până în prezent, un singur turist spaţial, cofondatorul grupului Microsoft Charles Simonyi, a efectuat două călătorii în spaţiu.


După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în anul 2011, capsulele Soyuz au un program de zbor extrem de aglomerat, întrucât sunt singurele vehicule spaţiale care pot să transporte astronauţi la bordul ISS. Cel mai recent turist spaţial care a ajuns pe ISS a fost Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut 11 zile la bordul staţiei în 2009, contra sumei de 35 milioane de dolari.

Un loc într-o capsulă Soyuz pentru un turist plătitor a devenit disponibil pentru toamna acestui an, întrucât Rusia va efectua atunci un zbor pentru a aduce pe Terra doi astronauţi care intenţionează să petreacă un an întreg la bordul ISS - o premieră în istoria spaţială. Capsulele Soyuz sunt concepute pentru a transporta trei astronauţi şi pentru a petrece pe orbită perioade de cel mult şase luni.


Cosmonautul Serghei Volkov va pilota capsula Soyuz care îi va duce pe astronautul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) Andreas Mogensen şi pe soprana Sarah Brightman la bordul ISS, a precizat directorul de operaţiuni spaţiale de la NASA, Emily Nelson, într-o conferinţă de presă televizată, organizată joi, la John Space Center din Houston.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro