Rusoaicele de la T.A.T.U, invitate la "Vocea României"
Divertisment · Stiri / 10.12.2012

Fetele de la trupa T.A.T.U vor fi invitatele speciale ale ediţiei de marţi a emisiunii "Vocea României", difuzată la Pro TV, de la ora 20.15.

Marţi, de la ora 20.15, "Vocea României" răsună din nou la Pro TV. Marius Moga şi Loredana sunt antrenorii care îşi trimit elevii în ring. Doi membri ai fiecărei echipe vor părăsi la finalul ediţiei concursul.

Publicul are şi de această dată un cuvânt foarte important de spus. În urma voturilor lor se va face un top patru al fiecărei echipe. Primul clasat va merge direct în etapa următoare, cel clasat pe locul patru va fi eliminat, iar antrenorul va salva pe cineva dintre cei clasaţi pe locurile doi şi trei.


Invitatele speciale ale serii vor fi rusoaicele de la T.A.T.U, fetele care au cucerit o lume întreagă cu hituri ca "All the Things She Said", "All about us" şi "Ne Ver', Ne Boysia".

Smiley şi Horia Brenciu au pregătit şi ei câte un moment special alături de foşti concurenţi din echipele lor. Smiley şi ai lui vor cânta Sam the Sham & Pharaohs - "Woolly Bully", iar Horia Brenciu şi "copiii" lui au pregătit Billy Ocean - "Get out of my dreams".

Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro