Roxana Vaşniuc a născut o fetiţă
Divertisment · Stiri / 20.04.2015

Prezentatoarea TV a fost la un pas să nască înainte de termen, chiar de Paşte. Ea a avut dureri insuportabile şi contracţii puternice, fiind internată de urgenţă la spital.

După ce în noaptea de Înviere s-a speriat din cauza contracţiilor şi a a fost internată în spital, Roxana Vaşniuc a născut duminică prin cezariană, după ce a dus sarcina la termen. Medicii i-au făcut calmante şi au încercat să amâne cât mai mult momentul naşterii, pentru că bebeluşul nu avea greutatea corespunzătoare, relatează ziarul Click!.

"Durerile au început în noaptea de Înviere. De atunci sunt internată. Nu am mai ajuns la biserică. A venit iubitul meu şi mi-a adus lumină sfântă la spital. Acum sunt un pic mai bine, dar îmi este teamă să nu nasc înainte de termenul stabilit de medici. Am intrat în luna a noua de sarcină, dar medicii au spus că ar fi mai bine ca bebeluşul să mai stea o săptămână în pântece ca să ia mai în greutate şi să se dezvolte. Conform ecografiilor, fetiţa are undeva la 2.700 de grame, iar sarcina are 38 de săptămâni. Sper să rezist şi să trecem cu bine peste acest moment"
, spunea Roxana pentru Click! înainte de a deveni mămică.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro