Rouge Nail Bar - primul bar de manichiură din București
Divertisment · Stiri / 08.11.2012

Rouge Nail Bar este o premieră absolută în România, acest concept fiind deja un business de mare succes în alte țări din lume. Tendința de creștere accelerată a pieței de ojă, cu 30% în Europa și cu 70% în România, în ultimul an, a fost urmată de apariția unui nou concept de salon numit "bar de manichiură".

Creatoarele mărcii de ojă semipermanentă Perfect Polish, Gaelle Lebrat și mama ei, au venit miercuri, 7 noiembrie, la Bucuresti, să le vorbeasca invitatelor prezente la deschiderea primului nail bar despre marca de ojă creată de compania familiei Lebrat.

Nail bar-ul la origine a aparut prin ideea genială a trei prietene din New York, acum câțiva ani. De atunci ele înfloresc la toate colțurile de stradă în SUA. Acest concept a fost exportat imediat în Franța și în Anglia cu același mare succes. Conform unei surse britanice, analiștii spun că nail barurile sunt cele mai dinamice business-uri de stradă, reprezentând în Anglia 16,6 %  din noile outleturi, în ultimii trei ani.  


Motivul acestei dinamici este simplu: răspândirea rapidă a telefoniei mobile în ultimii ani a făcut ca femeile tinere să stea tot timpul cu mainile în atenție. Astfel, mâinile se vad tot mai mult în zilele noastre, iar oja a devenit frecvent asortată cu ținuta vestimentară și schimbată la doua-trei zile.

Femeile moderne din București au astazi nevoie de îngrijirea mainilor și de manichiură cel puțin o dată pe săptămână. Opțiunea în acest moment sunt saloanele clasice de coafură în care trebuie să-ți faci programare și de cele mai multe ori să aștepți. Rouge Nail Bar va arăta că se poate mai bine de atât!


Rouge Nail Bar oferă servicii de manichiura într-o ambianță  plăcută și relaxantă de bar, unde manichiura îți va fi făcuta rapid în timp ce savurezi o cafea, mănânci un sandwich la pranz cu o prietenă sau bei o șampanie.  

Aici regula este “Manichiură fără  programare”, de unde și numele de Bar. Filozofia Rouge Nail Bar spune că fiecare serviciu de manichiura trebuie să fie un moment unic, privilegiat, executat cu un înalt nivel de tehnicitate și o înțelegere perfectă a așteptărilor clienților. Este un concept care vine în întâmpinarea  femeilor mereu grăbite, dar și a bărbaților atenți cu îngrijirea mâinilor.


Designul chic urban poartă amprenta arhitectilor Cristian Corvin și Vlad Vieru și are o atmosferă  ușor atipică - un loc ”cameleon” ce se poate transforma într-un bar destinat petrecerilor private.  

Cu ocazia deschiderii Rouge Nail Bar la București a fost adusă în exclusivitate pentru România marca de ojă permanentă Perfect Polish, creată de compania Manucurist. Născută din pasiunea a trei femei, două surori inspirate de mama lor, compania a creat, pe lângă această marcă de produse și numeroase saloane de manichiură în ultimii 15 ani. Alegând Manucurist, companie renumită pentru cursurile de formare ale manichiuristelor din Franța, Rouge Nail Bar va  avea  direct de la sursa cele mai avansate tehnici și produse.


Rouge Nail Bar are un mix de produse cunoscute și exclusiviste pentru îngrijirea unghiilor. Clienții se pot bucura de calitatea brandurilor de ojă: Perfect Polish, Ciatè (Caviar&Velvet), Sun Coat, Estèe Lauder, OPI și Jessica pe care le pot folosi în timpul unui tratament sau chiar achiziționa. Pentru  îngrijirea și regenerarea mâinilor și picioarelor  a fost ales brandul de produse naturale CUCCIO, iar masajul hot stones  pentru un tratament spa delicat.  Atmosfera este completată de băuturi speciale pentru fiecare moment al zilei: fructul pasiunii și tofu surprind diminețile în cocktail-uri precum Pasion Fruit Crush și Late Breakefast, iar menta, florile de lavanda și sucul de limenta  sunt doza de energie a după-amiezii. Un pahar de șampanie va fi recompensa unei zile reusite.  

Rouge Nail Bar este deschis pe Calea Floreasca, nr 133-137 (parter) începand cu 7 noiembrie, de luni până sâmbătă între orele 09:00 si 21:00, iar duminica până la orele 16:00.
Urmărește pe facebook trendurile, culorile și poveștile rouge: http://www.facebook.com/RougeNailBarBucharest.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro