Robin Williams a murit prin asfixiere, după ce s-a spânzurat

Stiri / 13.08.2014

Actorul american a murit probabil prin asfixiere după ce s-a spânzurat cu o curea, anunţă Keith Boyd, şeriful din comitatul californian Marin, care a precizat că abia peste câteva săptămâni va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

"Corpul domnului Robin Williams a fost găsit într-o poziţie uşor suspendată, cu o curea în jurul gâtului. Celălalt capăt al curelei era blocat între uşa închisă şi cadrul uşii", a declarat, potrivit CNN, şeriful Keith Boyd, care este şi adjunct al principalului medic legist din comitatul Marin, situat în statul american California.

Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili componenţa substanţei depistate, a adăugat locotenentul de poliţie Keith Boyd.


Robin Williams a fost văzut ultima dată în viaţă duminică la ora 22.30 (luni, 8.30, ora României), de către soţia lui, care apoi a mers să se culce. Actorul a intrat în dormitorul lui la o oră încă necunoscută, iar soţia lui a părăsit locuinţa luni dimineaţă. Asistentul personal al actorului, preocupat că acesta nu răspundea, a pătruns în dormitorul acestuia luni la ora 11.45 (21.45, ora României) şi a găsit cadavrul, a precizat Boyd.

Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, decesul actorului Robin Williams a fost cauzat prin asfixiere, după ce s-a spânzurat, într-un act suicidar. Autopsia este programată marţi (miercuri, ora României), iar cauza exactă a decesului va fi aflată peste câteva săptămâni, relatează agenția Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro