Robin Thicke şi Paula Patton s-au despărţit
Divertisment · Stiri / 25.02.2014

Cântăreţul R&B şi soţia lui, actriţa Paula Patton, s-au despărţit de comun acord, după aproape 10 ani de căsnicie, a anunţat, luni, cuplul într-o declaraţie de presă comună.

Robin Thicke, care a cunoscut un succes uriaş în 2013 cu hitul "Blurred Lines", a cunoscut-o pe soţia lui, Paula Patton, în adolescenţă şi s-a căsătorit cu aceasta în anul 2005. Cei doi au un fiu, Julian, născut în 2010.

"Ne vom iubi mereu şi vom fi cei mai buni prieteni, cu toate acestea, am decis de comun acord să ne despărţim", a afirmat cuplul într-o declaraţie comună.

Cântăreţul, în vârstă de 36 de ani, este fiul actorului Alan Thicke, cunoscut din serialul de televiziune "Growing Pains". Anul acesta, Robin Thicke a primit trei nominalizări la premiile Grammy, inclusiv la categoria "înregistrarea anului", pentru piesa "Blurred Lines", interpretată împreună cu Pharrell Williams, extrasă de pe albumul cu acelaşi titlu, lansat în 2013, notează Mediafax.



Hitul "Blurred Lines" a dominat în 2013 topurile din întreaga lume şi a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun videoclip la gala MTV Video Music Awards, din luna august a anului trecut, unde Robin Thicke a avut o evoluţie provocatoare, alături de cântăreaţa pop Miley Cyrus.

Paula Patton, în vârstă de 38 de ani, a jucat alături de Denzel Washington şi Mark Wahlberg în comedia "2 Pistoale", filmul său cel mai recent fiind comedia romantică "About Last Night" (2014).


Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro