Robert Pattinson şi Kristen Stewart s-au despărţit din nou
Divertisment · Stiri / 20.05.2013

Starurile francizei "Twilight" s-au despărţit din nou, la mai puţin de un an după aventura pe care aceasta a avut-o cu un regizor de la Hollywood.

Starul britanic în vârstă de 27 de ani a decis să o ierte pe Kristen Stewart şi să se împace cu ea, după ce actriţa în vârstă de 23 de ani a avut, în vara anului trecut, o aventură cu Rupert Sanders, regizorul peliculei "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman", în care aceasta a jucat rolul principal, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Se pare însă că cei doi actori, care au o relaţie de patru ani, au decis să se despartă din nou.


Actriţa a fost fotografiată săptămâna trecută în timp ce părăsea foarte supărată imobilul din California, în care locuia cu actorul britanic. Totuşi, surse au declarat pentru revista People că despărţirea ar putea fi de scurtă durată.

Actorul britanic a părăsit în vara anului trecut vila din Hollywood în care locuia cu iubita sa, după publicarea în presa americană a unor fotografii în care aceasta apărea în ipostaze intime alături de regizorul de film Rupert Sanders, în vârstă de 42 de ani.


În luna iulie 2012, Kristen Stewart a anunţat public că a avut o aventură cu Rupert Sanders. Ulterior, atât actriţa, cât şi Rupert Sanders au dat publicităţii comunicate de presă în care şi-au prezentat scuze publice.

La câteva luni după aceea, Robert Pattinson a fost de acord să continue relaţia cu Kristen Stewart, declarând că a iertat-o pe iubita lui pentru această "greşeală prostească".

Cei doi actori s-au mutat din nou împreună şi au locuit într-un apartament de lux din Los Angeles.



Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro