„Regina R&B“ intră în „reparaţii“: Cristina Spătar îşi schimbă silicoanele
Divertisment · Stiri / 13.01.2016

Vedeta vrea să se opereze, pentru că are un sân mai lăsat decât celălalt, din cauza alăptatului. Zilele trecute, ea a fost la un control medical.

Cântăreaţa a mers la recent la cabinetul unui medic estetician, iar acesta i-ar fi recomandat să-şi schimbe implanturile cu silicon. Aceasta ar fi a treia intervenţie estetică pe care ea o suportă la nivelul bustului, scrie wowbiz.ro.

Vedeta în vârstă de 48 de ani a născut doi copii şi a alăptat, astfel că sânii ei s-au lăsat şi sunt prea distanţaţi. În plus, unul dintre aceştia este mai lăsat decât celălalt, după cum chiar ea a declarat în emisiunea realizată de Oana Turcu la Antena Stars.
"Am auzit foarte des că la 10 ani se schimbă proteză la sâni şi că e bine să previi o situaţie neplăcută. Am alăptat mai mult cu sânul drept. D-asta am sânul uşor mai lăsat. Ambii copii au supt de la el. Cred că nu sunt singura mămică căreia i s-a întâmplat chestia asta. La al doilea sân adormeau, în general amândoi copii, şi Aida, şi Albert", a explicat ea.

Surse din anturajul Cristinei Spătar, citate de site-ul menţionat, au declarat că ea se gândeşte să-şi schimbe silicoanele şi să-şi ridice bustul la loc, intervenţie la care va fi suspusă chiar luna viitoare.


Din punct de vedere medical, vârsta nu reprezintă un impediment, atâta timp cât pacienta care suportă această operaţie are o stare de sănătate bună. "Poţi să-ţi pui implanturi şi la 48, 49 sau 50 de ani dacă nu ai probleme cardiovasculare, dacă nu ai probleme cu inima. Dacă eşti în regulă din acest punct de vedere, nu există nicio problemă. Silicoanele nu se pun în funcţie de vârstă. Oricum, înainte de orice intervenţie se fac analize şi investigaţii, iar medicul care operează ştie exact ce are de făcut şi dacă poate sau nu opera"
, a declarat pentru wowbiz.ro medicul estetician Victor Schwartz.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro