Red Hot Chili Peppers, sărbătoare pentru 45.000 de oameni
Trupa Red Hot Chili Peppers a făcut din prima ei venire la Bucureşti o seară de neuitat pentru peste 45.000 de oameni, veniţi să vadă live formaţia ale cărei hituri se aud de peste 20 de ani pretutindeni, dar şi să ia parte la primul concert de pe Arena Naţională.
Trupa Red Hot Chili Peppers a făcut din prima ei venire la Bucureşti o seară de neuitat pentru peste 45.000 de oameni, veniţi să vadă live formaţia ale cărei hituri se aud de peste 20 de ani pretutindeni, dar şi să ia parte la primul concert de pe Arena Naţională.Bucureştiul şi-a adăugat un nou nume de calibru în istoria marilor concerte găzduite, despre care s-a vorbit şi se va vorbi în continuare, de această dată având şi un loc de desfăşurare pe măsură - Arena Naţională. O mare de oameni a păşit prima dată pe gazonul stadionului, umplut şi în tribune şi pe peluze aproape până la refuz cu ocazia multaşteptatului concert, relatează agenţia Mediafax.
S-a intrat fără a se aştepta prea mult, s-a şi băut bere din abundenţă, organizarea făcând faţă cu brio mulţimii.
Trupa Red Hot Chili Peppers nu a întârziat să urce pe scenă, concertul începând cu puţin înainte de ora 21.00, după mai multe reprize de chemări nerăbdătoare.
Inconfundabilii Red Hot Chili Peppers au demonstrat că n-au fost aşteptaţi degeaba şi au adus la Bucureşti show-ul grandios care era anunţat, cu acea energie fantastică de pe scenă până în ultimele rânduri de scaune.
În funcţie de locul ocupat, cei din public au avut păreri împărţite privind sonorizarea. În faţa scenei s-a auzit, se pare, impecabil, în restul gazonului era perceput un ecou, iar mai sus, la peluză, se auzea mai clar. La început a fost prea mare volumul, însă problema a fost remediată şi publicul a putut fi auzit cântând în tot stadionul.
Partea vizuală a fost cu adevărat impresionantă, de la felul în care a fost conceput jocul de lumini la proiecţiile alb-negru sau puternic colorate cu trupa pe scenă sau cu alte imagini purtând semnătura formaţiei atât de bine cunoscută din celebrele videoclipuri.
Muzicienii au deschis concertul cu piesa "Monarchy of Roses", de pe noul album, "I'm With You", promovat în actualul turneu, şi au inclus hiturile "Dani California", "Can't Stop", "Scar Tissue", "Under the Bridge", "Californication", "By the Way", alături de solo-uri la tobe şi un duo la bas şi chitară, au sărit tot timpul şi nici publicul n-a precupeţit vreun efort să facă ecou.
Nu se ştie câţi fani înfocaţi şi câţi curioşi au fost între cei peste 45.000 de oameni, dar publicul, în ansamblu, a fost cu siguranţă cucerit şi a arătat-o într-o primire pe măsură pentru trupa americană.
Un banner de mari dimensiuni cu textul "We-ve been waiting since '83" (Vă aşteptăm din '83 - anul înfiinţării trupei) a fost plimbat prin public, iar pe scenă a fost adus steagul României.
Înainte de bis, publicul a fost vedeta, ecranele de la scenă prezentând mulţimea aplaudând şi sărind, după care membrii formaţiei au revenit pe scenă. Primul a fost Chad Smith, care s-a uitat îngrozit şi şi-a dus mâinile la urechi, iar după o repriză cu un alt toboşar, au venit şi ceilalţi - Flea mergând în mâini - şi au oferit un ultim hit - "Give It Away".
Apoi au mulţumit rând pe rând. Flea a strigat că este foarte bucuros să cânte pentru cei aflaţi la concert şi a vorbit despre importanţa muzicii, fie ea jazz sau rap, care creează un singur popor - "one people".
Iar Chad a împărţit cu generozitate beţe de tobe în mulţime, coborând şi de pe scenă să ajungă la cât mai mulţi, iar apoi a trecut şi el la microfon să transmită României că a fost "fucking amazing" şi să mulţumească.
Înfiinţat în urmă cu aproape 30 de ani, de Flea (chitară bas) şi Anthony Kiedis (solist), buni prieteni din copilărie, grupul californian Red Hot Chili Peppers a devenit unul dintre numele majore din muzica rock a anilor 1990, notează Mediafax.
Trupa a lansat până în prezent 10 albume, debutând cu "The Red Hot Chili Peppers" (1984) şi continuând cu "Freaky Styley" (1985), "The Uplift Mofo Party Plan" (1987), "Mother's Milk" (1989), "Blood Sugar Sex Magik" (1991), "One Hot Minute", "Californication" (1999), "By the Way" (2002), "Stadium Arcadium" (2006) şi "I'm with You" (2011).
Una dintre cele mai de succes trupe din istoria rockului, Red Hot Chili Peppers a vândut mai mult de 70 de milioane de discuri, inclusiv 5 LP-uri premiate de mai multe ori cu discul de platină, şi a câştigat şapte premii Grammy.
Red Hot Chili Peppers a revenit în forţă pe piaţa muzicală în vara acestui an, odată cu lansarea materialului discografic "I'm With You", al 10-lea album de studio din cariera grupului californian, după o pauză de cinci ani şi după plecarea chitaristului John Frusciante.