#recycletime | Alt Shift | 16-24 mai 2015
Divertisment · Stiri / 13.05.2015

UN PROIECT RETRO FUTURE în cadrul ROMANIAN DESIGN WEEK 2015.

VERNISAJ: 16 mai 2015, 16:00, Alt Shift, C-tin Mille 4

Retro Future propune pentru ediţia Romanian Design Week 2015 un proiect fotografic cu tema #recycletime. Proiectul implică o serie vasta de arii creative (scenografie, construcţie decor şi design interior, styling, machiaj, design de costum şi de modă) şi se traduce în producţia unei serii de fotografii cu tema Time Travel ce transformă 7 oameni şi lumea lor în povesti care recreează perioade din timp într-o maniera personală, inspirata de viitor şi prezent. Oana Maria, Florin Piersic Jr., Alexandrina Hristov, Lucia, Simona Cuciurianu, Mihai Smarandanche şi Nicoleta Lefter sunt artiştii care au călătorit în timp alături de echipa Retro Future. Umbrela de creativi din spatele proiectului este formată din Anca Miron, Ioana Cristina Casapu, Andreea Retinschi, Alexandru Dan, Dragoş Gavrilă, Cristiana Negoescu, Dragoş Mălăescu, Adi Bulboacă, Simina Oprescu, Sonia Marin Constantinescu, Ioana-Iulia Goicea, Silviu Iuga, Mara Rădulescu, Mihaela Vasiloi şi Mirela Degeratu.


Wendy Williams, starleta heavy metal care cânta la începutul anilor '80 îmbrăcată doar în spumă de bărbierit, le-a inspirat pe Cristiana Cott Negoescu şi pe Oana Maria (Poetrip) să o readucă pe scenă într-un act de rebeliune şi tandreţe asumat. Simina Oprescu şi Dragoş Gavrilă au stat cu Florin Piersic Jr. la o masă cu alcool şi sentimente amestecate, ca-ntr-un Coffee and Cigarettes din Prohibiţie. Au venit apoi şi pictorii ruşi, s-au aşezat alături de Alexandrina Hristov şi Ioana Cristina Casapu şi ne-au amintit de Maria Tănase învârtindu-şi faldurile rochiei pe o duşumea de demult, pe o muzică numai de ea auzită. Ne-am întors la curtea regală franceză, unde Lucia şi Andreea Retinschi au petrecut într-un decor gurmand, cu poveşti glazurate, cu prinţi, prinţese şi falduri de pasteluri saturate ce amintesc de Marie Antoinette a Sofiei Coppola. Am mers cu Alexandru Dan şi Simona Cuciurianu într-o bucătărie modernă din anii '60, unde am privit-o transformându-se din The Good Wife în Gone Girl şi am dansat în picioarele goale, în rochii de seară, alături de Dragoş Mălăescu şi de un bărbat căruia i-a păsat mai puţin de etichetă decât de convenienţe. La final, prea puţin epuizaţi de călătoritul prin timp şi prea curioşi să vedem ce se ascunde după ultima uşă, am găsit-o pe Nicoleta Lefter dansând singură sub o baie de lumină şi pe Adi Bulboacă înregistrându-i, cu precizie de ceasornicar, bătăile inimii în mişcare curbilinie.


Dupa ce au abordat, profesional vorbind, diverse zone creative in ultimii zece ani, primand designul vestimentar si designul de costum, Anca Miron şi Sonia Marin Constantinescu au simţit nevoia implementarii unui nou tip de job pentru proiectele lor, cel al unui Creative Director. E un rol care îmbină şi ţine direcţia pentru rolul strategului, art directorului şi designerului, având o privire de ansamblu asupra proiectului. "Pentru #recycletime am inceput cu conceptul evenimentului, şi cu o viziune. Apoi au urmat 7 şedinte foto, fiecare cu conceptul ei, pe care le-am pregatit din punct de vedere vizual alături de 7 echipe diferite. Am facut styling, food styling, art direction, creative direction. A fost destul de intens, mai ales că am avut reala senzaţie de #timetravelling. Rolul unui Creative Director poate trece de la un simplu observator care ţine în frâu de la distanţă lucrurile, la un creativ şi strateg în plină acţiune, suplinind uneori sau completând rolul oricărui alt membru din echipa. E viitorul industriei creative, întotdeauna exista cineva care îşi asumă aceasta responsabilitate, ce nu ştiu mulţi este că ea reprezintă un job în sine".


“Ne-am dorit de mult să producem această expoziţie, care să implice artişti din cât mai multe paliere, iar atunci când am aflat că tema Romanian Design Week 2015 este reciclarea, astrele s-au aliniat pentru noi. Povestea cu călătoria în timp vine din faptul că membrii generaţiei Y sunt capabili să reinventeze și să revalorifice trecutul. Am abordat astfel 7 artişti de pe plan local cărora le-am propus să îşi imagineze în ce moment ar dori să călătorească. Ştii cum e o fotografie care spune mai bine de 1000 de cuvinte? Asta ne dorim: să explorăm acele cuvinte şi să le traducem pe înţelesul tuturor, în termeni de calitate şi de responsabilitate socială - la nivel micro si macro.“
– Ioana Cristina Casapu
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro