Rapperul Grasu XXL, implicat într-un accident cu 5 morți
Divertisment · Stiri / 24.02.2013

Accidentul a avut loc pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, în zona localităţii vâlcene Călimăneşti, în jurul orei 0:45. Circulaţia a fost întreruptă timp de două ore şi un sfert. Din cauza neadaptării vitezei în condiţii de carosabil umed, un autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un microbuz.

Cinci tineri aflaţi în autoturism şi-au pierdut viaţa. De asemenea, șoferul microbuzului a fost rănit grav şi încă două persoane din acest vehicul au fost accidentate uşor.

Autoturismul a ajuns pe contrasens, perpendicular cu axul drumului și a fost lovit în plin, din lateral, de microbuzul care circula regulamentar. Toți cei cinci tineri aflați în mașina cu numere de Bulgaria au murit pe loc.

Trei persoane din microbuz au suferit fracturi și alte răni serioase.

Potrivit site-ului Realitatea.net, printre răniții din microbuz este și artistul Dragoș Nichifor (31 de ani), cunoscut cu numele de scenă ”Grasu XXL”.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro