Proiect interdisciplinar “Paşaport pentru cultură”
Divertisment · Stiri / 04.10.2013

Într-un cadru pitoresc, tomnatic, ce te îndeamnă la reflecţie, la Casa de Cultură a oraşului Chitila vom lansa marţi, 8 octombrie, orele 11.30, noul proiect educaţional Paşaport pentru cultură, o poartă către viitorul copiilor noştri. Cadre didactice, părinţi, inspectori şcolari vor fi alături de noi în acest demers cultural. Invitaţi speciali ai acestui eveniment, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, d-na Vasilica Ştefania Duminică, inspector general limba şi literatura română d-na Mina Maria Rusu şi inspector general învăţământul primar d-na Gabriela Droc. Distinsele doamne ne vor vorbi despre importanţa educaţiei şi rolul determinant al lecturii pentru viitorul copiilor noştri.


Proiectul interdisciplinar Paşaport pentru cultură, realizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, pe care  Corint Educational îl aduce în atenţia cadrelor didactice, a părinţilor, şi nu în ultimul rând în atenţia întregii opinii publice, reprezintă o încercare de a repune în drepturi „cartea educaţională ”, de a aduce în atenţia profesorilor, copiilor şi părinţilor importanţa lecturii, a activităţilor paraşcolare, de a contribui la redescoperirea cititului ca o plăcere, ca un hobby, dar şi ca o utilitate,  un izvor de cunoaştere şi înţelepciune! Proiectul promovează cartea cu mesaj educaţional în şcoli şi conduita pozitivă a copilului spre educaţie, spre învăţătură. Sub îndrumarea profesorului sau părintelui, copilul acumulează cunoştinţe, făcând propriile sale descoperiri, fiind astfel cultivate concentrarea, motivaţia, autodisciplina şi dragostea pentru a învăţa.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro