Primele imagini cu fetiţa Alinei Sorescu - FOTO
Divertisment · Stiri / 28.04.2016

Prima apariţie publică a fetiţei a avut loc ieri, când Alina Sorescu a fost externată de la maternitate.

Alina Sorescu şi soţul ei, Alexandru Ciucu, au ieşit foarte zâmbitori alături de noul membru al familiei. Cei doi mai au încă o fetiţă, pe nume Elena Carolina în vârstă de doi anişori.

"E un eveniment foarte frumos în familia noastră şi abia aştept să petrecem Paştele în formula de patru. Ana Raisa e un bebeluş cuminte, eu am depăşit perioada primelor zile mai grele de după operaţia de cezariană şi sunt fericită că o pot şi alapta", a spus Alina la ieşirea din spital.

Imediat dupa naştere, micuţei i s-au recoltat celule stem din sângele ombilical şi ţesut de cordon ombilical. Acestea vor fi stocate la banca centrală de celule stem.

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt căsătoriţi de şase ani. În paralel cu activitatea artistică, solista deţine €žAtelierul de Muzică şi Prezenţă Scenică pentru Copiiâ€, unde le predă celor mici ore de canto şi le ghidează primii paşi într-o carieră artistică de succes.

Alexandru Ciucu este cel mai cunoscut designer de costume din România. Atelierul de Înaltă Croitorie Alexandru Ciucu a luat fiinţă ca urmare a unei bogate tradiţii şi experienţe în domeniul costumului bărbătesc, dar şi din dorinţa de a aduce pe piaţa din România o contribuţie în educaţia stilului vestimentar masculin, fiind astăzi cel mai mare atelier de costume la comandă din România.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro