Amal a purtat o rochie creată de Oscar de la Renta, iar Clooney a îmbrăcat un costum semnat de Armani
Sediul primăriei din Veneţia este într-un palat din secolul al XIV-lea, pe Canal Grande, iar autorităţile au închis traficul în zonă, luni după-amiază, pentru a evita aglomeraţia şi producerea de incidente din cauza fanilor şi a paparazzilor care doreau să surprindă imagini cu celebrul cuplu, relatează agenția amintită.

Clooney, în vârstă de 53 de ani, şi Alamuddin, în vârsta de 36 de ani, au organizat, cu prilejul nunţii lor, o serie de ceremonii şi petreceri fastuoase în weekend, la hotelul veneţian de şapte stele Aman, de pe Canal Grande, la care au participat vedete ca Matt Damon, Bono, Cindy Crawford şi Bill Murray.


Agentul lui Clooney a dat publicităţii, sâmbătă, o declaraţie scurtă în care anunţa căsătoria celor doi, dar, potrivit legii italiene, relaţia nu era recunoscută oficial până la înregistrarea, luni, de către autorităţile italiene a documentelor în acest sens.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro