VIDEO. Un câine orb şi cu probleme de inimă a primit o nouă şansă la viaţă cu ajutorul unui alt patruped, după ce stăpânul său a murit.
VIDEO. Un câine orb şi cu probleme de inimă a primit o nouă şansă la viaţă cu ajutorul unui alt patruped, după ce stăpânul său a murit.
Tanner, în vârstă de doi ani, s-a născut orb şi cu o deficienţă a inimii, iar problemele sale de sănătate s-au agravat după moartea stăpânului său, când animalul a fost dus la un adăpost, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
Deşi un veterinar a recomandat eutanasierea animalului, acesta şi-a făcut un nou prieten, care l-a ajutat să depăşească problemele. Blair, un labrador în vârstă de un an, şi-a asumat rolul de ghid pentru Tanner.
"Se pare că într-o zi Blair şi-a dat seama că Tanner este orb şi pur şi simplu a început să îl ajute", a declarat medicul Jones, care a avut grijă de Blair.
Labradorul îşi ajută prietenul să se deplaseze, luându-i lesa în gură atunci când este necesar, pentru a-l proteja sau pentru a se juca. Se pare că prietenia a avut efecte benefice asupra ambilor câini. Blair, un câine timid şi nervos atunci când a fost adus la adăpost după ce a fost împuşcat, a devenit mai încrezător datorită noii sale responsabilităţi, în timp ce problemele de sănătate ale lui Tanner par să fi dispărut, notează ziarul citat de Mediafax.
În prezent centrul pentru animale încearcă să găsească o persoană care să adopte ambii câini.