Philip Seymour Hoffman a fost înmormântat
Divertisment · Stiri / 08.02.2014

Actorul decedat duminica trecută, aparent din cauza unei supradoze de heroină, a fost înmormântat vineri, în cadrul unei ceremonii funerare private, la care au participat membrii familiei acestuia, colegi de distribuţie şi prieteni apropiaţi.

Printre actorii care au asistat la ceremonia privată, care a avut loc la biserica St. Ignatius Loyola, din cartierul Upper East Side, din Manhattan, s-au numărat Cate Blanchett, Meryl Streep, Julianne Moore, Joaquin Phoenix, Mary Louise Parker şi Chris Rock.

Actriţa Cate Blanchett şi regizorul Paul Thomas Anderson - care a lucrat cu Philip Seymour Hoffman la realizarea filmului "The Master" (2012) - au rostit discursuri în memoria lui Philip Seymour Hoffman.

Printre actorii prezenţi la ceremonia funerară s-a numărat şi Michelle Williams, fosta parteneră de viaţă a lui Heath Ledger, şi care a fost colegă de distribuţie cu Philip Seymour Hoffman în "Synecdoche, New York", de Charlie Kaufman (2008), relatează agenția Mediafax.



Philip Seymour Hoffman, unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood, a fost descoperit decedat în baia apartamentului său newyorkez, duminică, cu un ac de seringă înfipt în braţul stâng. Aproximativ 50 de pacheţele cu heroină - peste 70, potrivit altor surse -, seringi şi medicamente au fost descoperite în apartamentul său din Greenwich Village.

Totodată, autopsia actorului american, nu a oferit rezultate concludente, determinându-i pe medicii legişti din New York să anunţe că vor fi necesare teste suplimentare.



Un alt serviciu de comemorare a regretatului actor este prevăzut să aibă loc la sfârşitul acestei luni.

Actorul american are o filmografie bogată - a jucat deja în peste 50 de pelicule -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din "Marele Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecţi", "Dragonul Roşu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibilă III", "Synecdoche, New York", "Ziua trădătorilor/ The Ides of March" şi "Moneyball: Arta de a învinge".

Potrivit The Hollywood Reporter, Philip Seymour Hoffman încheiase filmările pentru "The Hunger Games: Mockingjay Part 1", al treilea lungmetraj din seria "Jocurile foamei", şi mai avea doar şapte zile de filmare pentru a finaliza continuarea "The Hunger Games: Mockinjay Part 2".


Se crede că datele la care erau programate premierele acestor două filme, 21 noiembrie 2014, respectiv 20 noiembrie 2015, nu vor fi afectate de decesul actorului.

Philip Seymour Hoffman urma să îşi facă debutul şi în primul său rol major dintr-o producţie TV, "Happyish", produsă de postul Showtime, însă, potrivit The Hollywood Reporter, acest serial nu intrase încă în producţie.

Remarcându-se atât în producţii independente, cât şi în superproducţii, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi a câştigat, pe lângă premiul Oscar, pentru rolul din pelicula "Capote" (2006), un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) şi a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy, notează Mediafax.


Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost şi un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producţii puse în scenă pe Broadway şi a fost recompensat cu două premii Tony.


Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro