Petrecerea anului de la care nu trebuie sa lipsiti – REVELION 2014 LA PALATUL PARLAMENTULUI
Divertisment · Stiri / 11.12.2013

Pentru prima oara in istorie aveti ocazia de a sarbatori trecerea in noul an intr-una dintre emblematicele cladiri ale lumii - Palatul Parlamentului din Bucuresti, locul de unde a plecat visul de maretie al ultimului presedinte comunist, locul pe unde s-au perindat mari oameni de stat si unde s-au purtat tratative la cel mai inalt nivel.

Palatul Parlamentului este considerat, conform World Records Academy, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă și cea mai grea clădire din lume.

Evenimentul la care va invitam sa participati se va desfasura in salile Tache Ionescu si Unirii. Pentru a va starni curiozitatea, va spunem ca sala Tache Ionescu are colonade din marmură albă, fiind conceputa intr-o maniera ce aminteste de arta orientului antic, cu usi monumentale si arce in plin centru foarte bogat sculptate. Sala are 12 candelabre și 26 de aplice din cristal, tavanul este acoperit de o foita de aur, iar prin orificiile din cadrul sau circula aerul natural (Ceausescu nu a dorit un sistem cu aer conditionat, de frica sa nu fie cumva astfel otravit). Sala Unirii a fost inaugurata mai tarziu, respectiv in 1994, fiind proiectata pentru marile receptii la nivel de sefi de stat si denumita initial "Sala de banchete", ceea ce a atras dupa sine si o tratare arhitecturala cu fast a acestei sali.


In aceasta locatie unica in lume organizatorii vor creea un décor cat mai autentic (elemente metalice, oglinzi, candelabre), parte a visului lui Jay Gatsby din tumultosii ani ’20. Va fi cu siguranta un spectacol vizual pus la punct pana in cele mai mici detalii, cu multa imaginatie, intr-un stil eclectic specific elegantei si stralucirii epocii.

Decorurile, momentele artistice si meniul vor imprima evenimentului personalitate, rafinament si stralucire, prin crearea unei atmosfere dinamice, presarata cu accente romantic-retro.


Intrucat muzica si distractia erau elemente cheie in perioada celebrilor Roaring 20’s, am ales pentru minunata seara ce marcheaza trecerea intr-un nou an cei mai celebri artisti autohtoni: Loredana, Horia Brenciu, formatii de jazz si de cover-uri, povesti dansante oferite de baletul IUNO, spectacole de circ, momente personalizate si multe alte surprize.

Traditia la romani este ca masa de Revelion sa fie bogata. Nici noi nu ne abatem de la aceasta traditie, astfel incat din gustare nu vor lipsi purcelusii de lapte, curcanii umpluti, sarmalutele cu mamaliguta, smantana si ardei iute.


Pregatim si un bufet "pour les connaisseurs", in care veti regasi preparate din mistret, fazan si mousse-ul de gasca, pregatit de furnizorii Casei Regale, dupa o reteta rafinata. Veti regasi, de asemenea, o gama variata de produse sushi, un bufet ofertant cu fructe de mare, din care amintim homarii intregi, frigaruile de caracatita cu sos brun, frigaruile de creveti cu ananas, dar si branzeturile frantuzesti si italienesti, insotite de fructe proaspete sau confiate.

Deserturile vor fi si ele dintre cele mai fine si mai gustoase: panna cotta cu menta, jeleu cu prosecco, mousse-uri de ciocolata alba/neagra si piese intregi de mango, cheesecake, trufe de ciocolata, tarta cu mere caramelizate, miniprajiturele asortate, macarons-uri cu diverse arome.


Desigur, vom pregati si renumitul tort Pavlova (o reteta delicioasa care combina bezeaua crocanta cu fructele de padure racoritoare), tort ce vine sa completeze intr-o perfercta armonie sampania Moet et Chandon servita la miezul noptii, dupa ce vom asista, de pe esplanada din fata Palatului Parlamentului, la cel mai mare foc de artificii din Bucuresti, un adevarat show de lumina si culoare.

Doamnelor si domnilor, sunteti astfel invitati sa intrati in pielea personajelor filmului epic “Marele Gatsby”, purtand cu gratie tinute Black Tie, tigarete, perle, coafuri revolutionare pentru anii '20, pe ritmuri noi si vechi, dar mai ales pe ritmul unei petreceri despre care Bucurestiul va vorbi, cu siguranta, pana in vara viitoare!

Revelionul 2014 la Palatul Parlamentului inseamna stralucire, eleganta, rafinament si spectacol!

Mai multe detalii despre program, dress-code, amenajarea salilor si tarife puteti gasi pe www.revelionlapalat.ro. Biletele si cardurile de acces se pot achizitiona direct de la organizatori.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro