Peter Facinelli divorţează de Jennie Garth
Divertisment · Stiri / 29.03.2012

Actorul american a depus actele prin care a solicitat divorţul oficial de fosta lui parteneră de viaţă, actriţa Jennie Garth, miercuri, la Curtea Superioară din Los Angeles, după un mariaj de 11 ani.

Actorul american a depus actele prin care a solicitat divorţul oficial de fosta lui parteneră de viaţă, actriţa Jennie Garth, miercuri, la Curtea Superioară din Los Angeles, după un mariaj de 11 ani.

În documentele depuse miercuri la tribunal, Facinelli invocă motivul frecvent al "diferenţelor ireconciliabile" şi solicită custodia comună a celor trei fiice ale cuplului, anunţă revista People, citată de agenţia Mediafax.

Potrivit actorului american, despărţirea celor doi soţi s-a produs pe 1 ianuarie - cu peste trei luni înainte de anunţarea despărţirii lor, la jumătatea lunii martie.


După acel anunţ, făcut pe 13 martie, Peter Facinelli şi Jennie Garth au apărut de câteva ori în public, dar de fiecare dată separat şi fără verighete.

Jennie Garth şi Peter Facinelli, care au împreună trei fiice - Luca, în vârstă de 14 ani, Lola, în vârstă de nouă ani, şi Fiona, în vârstă de cinci ani -, s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul de televiziune "Un Unfinished Affair", din 1996, şi s-au căsătorit în 2001.

Peter Facinelli, în vârstă de 38 de ani, interpretează rolul vampirului Carlisle Cullen în filmele din seria "Amurg/ Twilight" şi apare cu regularitate în comedia dark "Sora Jackie", produsă de Showtime. În seara de luni, Peter Facinelli a fost prezent la premiera din Los Angeles a filmului "The Hunger Games", unde a venit însoţit de fiica sa Luca.


Jennie Garth, în vârstă de 39 de ani, a devenit celebră graţie rolului Kelly Taylor din serialul TV "Beverly Hills, 90210". Actriţa americană a mai fost căsătorită o dată, cu Daniel Clark, în perioada 1996 - 1998. Acesta a fost primul mariaj pentru Peter Facinelli, notează Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro