Miercuri, la deschiderea Cinema Pub, vor fi prezenţi Cătălin Măruţă, Andra, Anna Lesko, Ellie White, Fly Project şi Andreea Bălan.
Alex Piscunov, toboşarul trupei Zero, se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschiderea Cinema Pub, eveniment care va avea loc miercuri, 1 februarie, de la ora 20:30.
Pentru ca evenimentul să fie unul cu adevărat special, gazdele au pregătit un show cu invitaţi surpriză. “Avem o scenă special pregatită pentru concerte live. Trupa Zero va cânta câteva piese, însă surprizele nu se opresc aici. Prietenul nostru, Pepe, a fost foarte încântat de cum arată localul şi de întregul concept. Când i-am propus să cânte nu a stat deloc pe gânduri”
„Cinema Pub propune un concept inedit prin aerul retro pe care îl emană. Zici că te-ai întors în timp, în urmă cu aproape 100 de ani. Am înlocuit mocheta cu nişte covoare persane vechi, am cumpărat câteva aparate de filmat de colecţie”, declară Alex.
Principala atracţie a localului este însă o pianină din anul 1910, pe care am găsit-o undeva pe la Reşiţa. „Pianina funcţionează perfect, iar invitaţii vor avea parte astfel de o altă surpriză în seara deschiderii”
Cinema Pub reprezintă o asociere a lui Alex Piscunov cu regizorul Alex Ceauşu şi este situat în Bucureşti, pe Calea Moşilor nr 100.
La eveniment au confirmat prezenţa, printre alţii, Cătălin Măruţă, Andra, Anna Lesko, Ellie White, Daiana Anghel, Fly Project, Andreea Bălan, Deepcentral.