Pe 18 iunie ARA Art vă invită la o nouă licitație de excepție!
Divertisment · Stiri / 17.06.2014

Teme dominante: peisajele de la Balcic și florile.

ARA Art organizează o licitaţie cu peste 140 de lucrări de artă plastică şi decorativă sub semnătura unor artişti remarcabili, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Theodor Aman, Corneliu Baba. Evenimentul are loc la Casa Capşa (Sala de Marmură), miercuri, 18 iunie, la ora 19. Iar expoziția care anticipează Licitația este deschisă doritorilor de frumos în zilele de marți 17 iunie și miercuri 18 iunie, între orele 11 și 19.

În cadrul licitației vor fi prezentate tablouri înfățișând elemente de natura statică,  în care explozia de culoare este mai prezentă decât oricând. Predilecția pentru flori se face simțită în lucrările semnate de Theodor Pallady (141. Garoafele roșii, operă realizată pe placaj), Corneliu Baba (140. Anemone, pictură realizată în ulei pe carton), Nicolae Tonitza (127. Nalbele, pictură realizată în ulei pe carton), Samuel Mutzner (81. Nalbele din atelier & 126. Ghiveciul cu ciclame , ambele executate în ulei pe pânză), Ion Theodorescu Sion (105. Crizantemele, pictură realizată în ulei pe carton) și Gheorghe Vînătoru (139. Anemone, ulei pe carton).


Iar farmecul Balcicului cu muntele și marea sa, se dezvăluie în picturile lui Iosif Iser (113. Bistroul, pictură realizată în ulei pe carton), Ștefan Dimitrescu (65. Geamia din Balcic, guașă pe alocuri vernisată pe carton subțire), Nicolae Tonitza (66. Tătăroaică cu cobiliță, lucrare realizată prin tehnică mixtă: tuș, peniță și acuarelă pe hârtie), Jean Alexandru Steriadi (67. Balcicul vechi, lucrare realizată prin tehnică mixtă: acuarelă și peniță pe hârtie & 112. Periferia Balcicului, ulei pe pânză maruflată pe carton), Ștefan Popescu (111. Caliacra, ulei pe pânză), Dumitru Ghiata (87. Fântâna din Balcic, pictură realizată în ulei pe carton), Camil Ressu (88. Geamia din Balcic, ulei pe pânză) și Tibor Erno (144. Drumul Sării, pictură realizată în ulei pe carton).


Expoziţia este completată de lucrări înfățisând figuri angelice de copii, semnate de autorii: Nicolae Grigorescu (68. Copilașul, lucrare realizată prin tehnică mixtă: mină de plumb și conte pe hârtie), Nicolae Vermont (69. Copii la râu, pictură în acuarelă pe hârtie), Nicolae Tonitza (106. Micuța, portret realizat în zeamă de ulei pe carton) și Gheorghe Tattarescu (107. Prima comuniune, portret de fetiță în profil, realizat în ulei pe lemn).

Ineditul acestei Licitații îl constituie fotografia-document în sepia, din anul 1906, a pictorului Nicolae Grigorescu. A fost ultima oară când maestrul s-a lăsat fotografiat, în atelierul său, cu un an înainte de dispariția sa. Fotografia a aparținut colecționarului și asociatului lui Marmorosch, Aristide Blank, apoi, nevestei acestuia, Cella Delavrancea, pianistă și scriitoare, și mai apoi nepoatei acesteia, pictorița Niculina (Nuni) Dona (fiica Henriettei, născută Delavrancea).


Lucrările şi detaliile tehnice pot fi studiate pe site-ul Galeriei de Artă şi Casei de Licitaţii ARA Art Collection, www.araart.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro