Pamela Anderson îşi vinde inelul de logodnă

Stiri / 21.09.2015

Starleta canadiană a luat decizia de a-şi vinde inelul de logodnă, pe care l-a primit în ziua în care fostul ei soţ Rick Salomon a cerut-o în căsătorie, în beneficiul fundaţiei sale de caritate, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Fosta vedetă a serialului de televiziune "Baywatch" s-a căsătorit cu Rick Salomon în 2007, însă mariajul lor a fost anulat după doar două luni. Cei doi au decis să formeze din nou un cuplu în viaţa privată în 2013, iar Pamela Anderson a confirmat în ianuarie 2014 că s-a căsătorit din nou cu Salomon. Starleta canadiană a depus din nou actele de divorţ în iulie 2014, iar divorţul lor a fost finalizat în aprilie 2015.

La cinci luni după încheierea oficială a căsătoriei sale cu Rick Salomon, vedeta canadiană a anunţat că a decis să vândă la licitaţie unul dintre ultimele obiecte care îi aminteau de acel mariaj eşuat - inelul ei de logodnă.


"Sper că acest inel special, realizat de casa Tiffany, va aduce bucurie cuiva, iar eu voi dona suma respectivă unor cauze filantropice. Toate încasările vor fi donate în beneficiul Fundaţiei Pamela Anderson, care militează pentru drepturile omului, drepturile animalelor şi pentru cauze ecologiste", a declarat starleta canadiană pentru revista People.

"Această licitaţie va marca, de asemenea, lansarea noului meu magazin de pe eBay dedicat licitaţiilor online, care va include cărţi cu semnătura mea, reviste cu pictorialele mele şi diverse alte obiecte personale", a adăugat actriţa nord-americană.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro