Oana Zăvoranu, gata să-şi ia moştenirea: „Sunt fericită şi împăcată“
Divertisment · Stiri / 28.04.2015

La aproape două săptămâni de la moartea mamei sale, vedeta va intra în posesia moştenirii. Ea a dezvăluit că Mărioara Zăvoranu nu a întocmit un testament.

"Nu există testament. Pot intra în posesia moştenirii în câteva zile, chiar joi. Dezbaterea succesiunii s-a pus deja în discuţie. Cine a apucat să fure până acum, să-i fie de bine, de acum nu mai fură nimeni. Sunt fericită şi împăcată, pentru că, din punctul meu de vedere, am făcut tot ce a fost posibil pentru ca mama mea să fie înmormântată cum am crezut eu şi cum am fost sfătuită de cei din jur, ca să fie bine", a declarat Oana la emisiunea "Un Show Păcătos", de la Antena 1.



După decesul mamei sale, Oana a declarat că mama ei a fost jefuită de bijuterii estimate la circa 500.000 de euro pe care le ţinea în casa ei, din Afumaţi. Acest episod controversat s-ar fi petrecut în timp ce femeia a fost internată la Spitalul Fundeni. Ulterior, vedeta a revenit asupra informaţiilor, susţinând că personalul medical din spital i-ar fi sustras bijuteriile. Medicul care a îngrijit-o pe Mărioara Zăvoranu a declarat însă că o va da în judecată pe Oana pentru aceste acuzaţii aduse la adresa colegilor săi, notează Libertatea.


Pe de altă parte, Oana a dezvăluit că mama sa nu credea în preoţi şi nu mergea la biserică. Ea a convinsă că Mărioara o priveşte acum amuzată: "Mama nu credea în popi, în biserică. Pe ea nu am putut-o duce niciodată în biserică. O dată eram în maşină cu mama şi am simţit nevoia să intru în biserică şi am rugat-o să intram şi să aprindem o lumânare. S-a zbârlit toată şi mi-a spus: «Termină-te cu toate astea». Mama nu a fost niciodată căsătorită în biserică, ci numai civil. Eu cred că ea acum râde de noi. Murise Sergiu Nicolaescu şi vorbeam cu ea. Atunci mi-a spus: "Doamne fereşte să mă trezesc în groapă, la 3 metri sub pământ". Am fost acuzată că nu am lăsat să i se facă autopsie. Ştie şi Gigi care era acolo, şi pe care-l pup mult şi-l iubesc. Am fost acuzată că m-am opus să i se facă autopsie. Ţeapă! Gigi s-a opus şi a cerut să fie îmbălsămată, căci fusese tăiată, operată. A fost decizia lui Gigi, nu a mea. Eu doar am fost de acord cu ce a vrut el"
, a spus ea la Antena 1.

 

Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro