Oana Zăvoranu a declarat că simte nevoia să iubească și să fie iubită din nou
Oana Zăvoranu a avut o relaţie de trei ani tot cu un jurnalist, Răzvan Dumitrescu, de care s-a despărţit iarna trecută.
"La 18 ani am fugit de acasă cu iubitul meu, Viorel, cu care am stat cinci ani. Apoi am avut o relaţie de şapte ani cu Marius, care nu e persoană publică. Ulterior, am fost doi ani cu Cove, dar nu îmi dau seama ce mi-a trebuit de la omul acela. A urmat relaţia cu Pepe, vreo şapte ani. Ultima a fost cu Răzvan, aproape trei ani", a spus vedeta."Sunt iubită. Sunt foarte iubită de multă lume. Da, recunosc şi că îmi e dor să iubesc şi eu. Simt nevoia să iubesc din nou, dar sunt foarte liniştită singură. Din păcate, am avut parte doar de bărbaţi nebuni. Da! Nebuni, geloşi şi posesivi. Aşa ceva nu îmi mai trebuie. Nu cred că există pe pământul acesta bărbat care să nu mă bată la cap, să nu mă ia la rost toată ziua, unde am fost, ce am făcut", a adăugat Oana Zăvoranu.