Oana Roman consideră că mulţi şi îşi toarnă apă pe cap doar pentru că acest gest este la modă, în loc să doneze bani pentru campania umanitară
Potrivit Facebook, de pe 1 iunie până pe 17 august, peste 28 de milioane de persoane au vorbit despre provocarea "care a atins aproape toate ţările din lume" şi 2,4 milioane de videoclipuri au fost publicate.
De asemenea, peste 4,2 milioane de mesaje au fost publicate pe Twitter, de pe 29 iulie până pe 18 august.
Până pe 21 august, se strânseseră 41,8 milioane de dolari, faţă de 1,9 milioane cât au fost strânşi anul trecut în perioada 29 iulie - 19 august.
Aproximativ 5.600 de noi cazuri ale acestei maladii sunt înregistrate în fiecare an în Statele Unite ale Americii, unde 30.000 de persoane suferă de această boală.
Scleroza laterală amiotrofică - boala Lou Gehrig - se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia.
Printre personalităţile care suferă de această boală se numără şi astrofizicianul britanic Stephen Hawking.