În decembrie '89, fiica fostului premier al României, Petre Roman, era elevă.
Ea și-a amintit de clipele grele prin care a trecut în zilele în care oamenii își dădeau viața pe străzi pentru libertate și a explicat ce impact a avut acest eveniment istoric asupra sa.
"Se apropie Crăciunul, dar până atunci e perioada zilelor comemorative ale Revoluției, zile care pentru mine înseamnă momentul în care, fără voia mea, am devenit peste noapte din copil om matur. Am văzut oameni bătuți în fata blocului nostru, căci stăteam lângă Piata CC-ului, actuala Piață a Revoluției, am vazut și auzit cum se trăgea non-stop în nopțile alea și speriată ma cuibăream în brațele mamei"
"E o perioadă care m-a marcat profund... și sper ca într-o zi să pot să povestesc, poate în scris, cum am trait eu acele zile. O mărturie a unor evenimente trăite și văzute prin ochii unui copil de 13 ani", a dezvăluit vedeta.
Foto: Mediafax