Oana Roman a rămas singură cu fetița: Soțul ei a plecat din România
Vedeta a povestit în emisiunea "Wowbiz", de marţi seară, prin ce trece după ce Marius a plecat de acasă, acum două zile. Ea a explicat că a luat cu greu decizia de a se despărţi.
Marius Elisei a acceptat oferta unei rude de a pleca în străinătate pentru a munci.
"Mulţi se bucură foarte tare. Sunt absolut convinsă că sunt doamne şi domni care îşi freacă mâinile de fericire", a spus Oana, supărată, în studioul de la Kanal D. Ea a explicat apoi de ce a plecat Marius: "Duminică seară a plecat de acasă. Nu a fost o decizie spontană, a fost gândită de mult timp. De o lună am tot discutat despre asta. Am luat această decizie împreună".
"Încă nu îmi dau seama ce se întâmplă. Noaptea e un pic mai greu. În momentul în care a plecat am plâns. De când ne-am cunoscut nu a existat nicio noapte în care să dormim separaţi. Trăiesc un moment foarte greu, dar nu e sfârşitul lumii. Este greu să trăiesc fără el, e un om care a avut foarte mare grijă de familie. E foarte greu fără el. Tot anul am avut greutăţi. Problemele mele de sănătate care au fost foarte grave. Nu am muncit în perioada asta, iar el, dacă ar fi muncit, nu ar fi putut sta cu mine. Aşa că au apărut problemele financiare. Decizia a fost una grea, însă sunt momente în viaţă în care trebuie să facem şi ceea ce nu ne place. Chiar dacă situaţia nu îmi convine deloc, nu am ce face şi voi avea grijă, în continuare, singură, de prinţesa noastră", a mai spus Oana.

Ma consterneaza ce comportare au ACUM, barbatii din RO! Mi-e teama sa mai deschid TV sau PC si ma rog la Dumnezeu:"Doamne, sa nu vad divorturi, tradarea carnii, accidente sau rapiri!" Oana, eu nu ma bucur; sincer spun ca m-a consternat atitudinea sotului tau! Oana, eu te cred ca a fost hotararea luata "de comun acord", dar incearca sa intelegi ca - daca au luat-o razna bosorogii - , ce sa mai astepti de la JUNI??? Deci, sa dea Domnul sa nu am dreptate, dar ia-ti o marja de rabdare si de acceptare si asteapta-te la orice! Sa stai linistita ca nu esti singura! Femeile care isi cresc singure copiii sunt peste tot, pe Planeta, iar in SUA, era problema de stat! Sa dea Domnul sa va trimita bani si sa tina legatura cu voi! Doamne, ajuta-le pe Oana si pe fetita ei!