Cancelarul german a povestit ce făcea în momentul istoric al părbușirii Zidului Berlinului
Iar în timp ce Angela Merkel savurează baia de aburi calzi, Istoria se accelerează. Se deschide primul punct de trecere între Est şi Vest. Dopurile vinurilor spumante sar şi este sărbătorit sfârşitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial.

În drum spre casă "am văzut oameni care se duceau" către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanţă. "Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu", a spus ea.


"Eram singură, dar am urmat mulţimea (...) şi, dintr-o dată, ne-am trezit în partea de vest a Berlinului". Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoaşte. "Îmi amintesc că era o bere la canetă şi nu eram obişnuită".

După căderea Zidului, Angela Merkel va renunţa rapid la fizică şi-şi va începe cariera politică. A fost aleasă încă din 1990 deputată a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), condusă pe-atunci de cancelarul Reunificării Helmut Kohl. În ianuarie 1991 a obţinut primul post ministerial, notează Mediafax.


Dar Merkel nu şi-a împlinit niciodată visul. "Nu am fost niciodată să mănânc stridii la Kempinski împreună cu mama mea", mărturiseşte ea.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro