Novak Djokovici s-a căsătorit în Muntenegru

Stiri / 11.07.2014

Tenismenul sârb, liderul ATP, şi logodnica lui, Jelena Ristici, s-au căsătorit, joi, în parcul din apropierea Plajei Reginei, de pe litoralul muntenegrean al Mării Adriatice, a declarat pentru AFP o sursă apropiată familiei.

"Ceremonia a început puţin după ora locală 18.00 (n.r. - ora 19.00, ora României) în prezenţa familiilor, apropiaţilor şi a o sută de invitaţi. Ceremonia a fost urmată de o petrecere. Norii şi câteva picături de ploaie nu au afectat festivitatea", a declarat sursa citată, sub protecţia anonimatului.

Căsătoria s-a desfăşurat în aer liber, pe o pajişte înconjurată de pini, în apropierea peninsulei Sveti Stefan. Ceremonia religioasă va avea loc, sâmbătă, în prezenţa familiilor şi a prietenilor lor cei mai buni.


Printre cei prezenţi la festivitatea de joi s-au numărat jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, antrenorul lui Djokovici, Marjan Vajda, coechipierii din echipa de Cupa Davis Viktor Troicki, Nenad Zimonjici şi Janko Tipsarevici. Circa 50 de persoane au fost prezente pe plajele din apropierea Sveti Stefan în speranţa că îi vor putea vedea pe miri.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro