Noul concurs DIVA Care e ritmul tău? aduce publicului numeroase premii
Toamna aceasta, televiziunea DIVA își încurajează publicul - prin noua campanie de brand intitulată Mergi pe ritmul tău, care are în centrul atenției femeile puternice - să pășească ferm înainte, cu încredere și să își urmeze propriul drum.
DIVA a ales trei reprezentante inspiraționale, trei femei puternice, care au mare succes în domenii diferite - muzică, sport și afaceri: celebra artistă Ellie White, Campioana Mondială la gimnastică aerobică Anca Surdu și cunoscuta femeie de afaceri Cristina Bâtlan. Fiecare dintre acestea merge acum pe drumul său, pe ritmul ei și poate fi un model pentru oricine își caută sau dorește să își redescopere propriul ritm. Ellie White, Anca Surdu și Cristina Bâtlan își împărtășesc poveștile de viață în videoclipuri emoționante, difuzate de televiziunea DIVA. Prin intermediul acestor imagini, cele trei celebrități dezvăluie publicului DIVA felul în care au reușit să pășească în viață pe ritmul lor.
Campania DIVA Mergi pe ritmul tău continuă, în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie 2015, cu un concurs desfășurat pe pagina de Facebook DIVA Romania, în cadrul aplicației DIVA - Care e ritmul tău?. Aplicația poate fi accesată folosind următorul link: http://on.fb.me/1LX9F3i .
Cele trei videoclipuri reprezentând poveștile de succes ale acestor femei puternice pot fi urmărite și prin intermediul paginii de Facebook DIVA Romania, iar fanii DIVA pot alege povestea care îi inspiră sau care se potrivește cel mai bine cu ritmul propriu. Astfel, au șansa de a câștiga, prin trageri la sorți, numeroase premii: o bicicletă Pegas, un iPod Touch de 32 GB sau 14 pedometre.