Cei doi artiști păreau că formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul american, dar au decis să se despartă după șase ani de căsnicie
Mariah Carey şi Nick Cannon s-au căsătorit în 2008. Gemenii lor, Moroccan şi Monroe, s-au născut în aprilie 2011.

Dacă pentru Cannon acesta a fost primul său mariaj, cântăreaţa americană a fost căsătorită şi cu producătorul muzical Tommy Motola, în perioada 1993-1998, notează Mediafax.

Mariah Carey, câştigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii '90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii '90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro