„Ne PLACĂ Ce Faci” se vrea un manifest-experiment al creativității. Peste 70 de creativi, artiști și vedete din România au fost invitați să se exprime, folosind ca și suport plăci de skateboard. Rezultatele au putut fi admirate într-o expoziție de artă contemporană, iar lucrările din proiectul “Ne PLACĂ Ce Faci” vor fi vândute, urmând ca banii să fie folosiți pentru programe de educație ale copiiilor defavorizați, în spiritul sărbătorilor de iarnă.
La invitația Ollie Gang Shop și burn, artiştii și-au expus lucrările într-un vernisaj care a avut loc la Club Modern din București. “Creativity is the voice of your soul” – a fost motto-ul serii în care participanții s-au întrecut în lucrari cât mai personale, excentrice şi aparte: unele plăci au fost transformate în instalaţii, altele au devenit tablouri. Funcția „sportivă” a skateboardului a fost complet deturnată în cel mai pur act artistic.
Printre vedetele care au acceptat provocarea se numără Andi Moisescu, Olivia Steer, echipa HaHaHa Production, CRBL, Virgil Ianțu, Adrian Cancer, Dan Amariei (Omul cu Șobolani), Alex Gâlmeanu, Rhea Costa, Cristian Corvin, Lucian Mândruță și Andreea Macri. Aceștia și-au unit forțele cu 50 de artiști români, printre care: Aitch, Barna Nemethi, Kitra, Mihai Barabancea, Tudor Borduz, Cristian Moldovan, Filip Cocoș, Cătălin Gârbuleț, Saddo sau NEUV, pentru o cauză nobilă.
“Ne PLACĂ Ce Faci” e un cocktail fresh din cei pe care noi îi considerăm cei mai cool creatori români tineri, un “all star game” de artiști contemporani, muzicieni, designeri, arhitecți, cool kids, trend setteri şi vedete care ni s-au alăturat în acest proiect. E foarte important ca toate aceste „lumi” diferite să experimenteze acest mix intercultural pentru a se crea link-uri între ele și a produce proiecte creative și originale „made in Romania”. E important ca arta să iasă din galerie sau din muzeu și să cucereasca publicul tânăr la el acasă, să intre în spațiile publice ale perioadei actuale, în cluburi, în spații comerciale, în restaurante, în pub-uri sau în videoclipuri, să devină un fenomen public care să seducă masele”, precizează Ciprian Dicu, vizionar urban la Ollie Gang Shop, Street Heroes Festival și Knocking Haters Streetwear.
burn sprijină “Ne PLACĂ Ce Faci” pentru că se vrea a fi combustibilul energiei creative și este direct interesat în creșterea interesului public asupra proiectelor de genul acesta. În plus, cauza este cu atât mai importantă cu cât fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi donate unei organizaţii care construiește un sistem educațional pentru copiii defavorizați. Plăcile vor putea fi cumpărate începând cu 20 decembrie din magazinul Cărturești (Str. Pictor Arthur Verona, nr. 13) la prețul de 100 de euro. Toți banii obținuți din acest proiect vor sprijini cauzele pentru care militeaza ONG-ul OvidiuRo.
“Ne PLACĂ Ce Faci” reprezintă atitudinea unei culturi care, ajunsă la o anumită maturitate, e sătula de obiecte gata făcute, gata particularizate și bune de serializat. Asemenea culturii dezvoltate în jurul marilor canoe din Pacific, skateboarding-ul are acum extensii vizuale și muzicale, un limbaj tipic şi o terminologie de mare precizie”, spunea Mihai Hâncu (Neom), unul dintre organizatorii primei ediții Ne PLACĂ Ce Faci.
Prima ediție a adus la un loc peste 50 de artiști care au personalizat plăcile de skateboard în cele mai diferite feluri. Evenimentul a fost considerat la vremea aceea o adevărată expoziție de artă. “Rezultatele sunt cel putin impresionante”, scria Metropotam.ro după vernisajul din mai 2007.