Natalie Portman a incendiat o masă, la Palatul Buckingham
Divertisment · Stiri / 08.11.2013

Actriţa americană a incendiat din greşeală o masă, în faţa prinţului Charles, în timpul unui dineu organizat la Palatul Buckingham din Londra.

Vedeta a dezvăluit că a dat foc acelei mese, în timpul unui dineu de caritate organizat în beneficiul unor fundaţii care sprijină baletul, după ce a plasat din greşeală programul evenimentului deasupra unei lumânări aprinse, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.

"Am mers cu maşina şi am văzut că acolo erau mulţi lorzi cu soţiile lor, dar şi alţi nobili din Anglia. Am intrat în sală şi am asistat la un spectacol frumos susţinut în onoarea noastră. Prinţul Charles a susţinut un discurs, iar apoi a urmat un dineu la care au participat 200 de persoane, aşezate la o masă foarte lungă, la care partenerii de cuplu au fost aşezaţi la mare distanţă între ei"

, a dezvăluit actriţa americană în emisiunea "The Late Show", prezentată de David Letterman.

"Soţul meu era aşezat la un capăt al mesei, iar eu la celălalt capăt. Prinţul Charles era aşezat în diagonală faţă de mine, iar eu stăteam lângă lorzi şi ladies. Vecinul meu de masă era foarte amabil, am început să vorbesc cu el, iar dintr-o dată, el s-a uitat peste umărul meu şi a spus: «A! Nu se poate!». M-am întors şi am văzut că masa luase foc", a declarat Natalie Portman.


Actriţa în vârstă de 32 de ani spune că s-a simţit foarte ruşinată, în momentul în care mai multe gărzi de la palatul regal britanic au pătruns în mare grabă în sală pentru a stinge incendiul, iar ceilalţi invitaţi au încercat să ajute la rândul lor, aşa cum puteau, turnând pahare cu apă peste masa în flăcări, relatează Mediafax.

Natalie Portman a jucat în 2009 în thrillerul psihologic "Lebăda neagră/ Black Swan", în care actriţa a interpretat rolul unei balerine cu tendinţe de automutilare. Pentru acest rol, Natalie Portman a fost recompensată cu premiul Oscar, dar şi cu un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul "Léon", al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum "Visând la Beverly Hills", "Ispita/ Closer", "Fantomele lui Goya" şi "V de la Vendetta", notează Mediafax.

Portman a jucat recent în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile "Măria Ta/ Your Highness" şi "Fără obligaţii/ No Strings Attached", filmul de acţiune "Thor" şi drama "Hesher".


Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro