Monica Dascălu, la 35 de ani: ce-și dorește de ziua ei
Divertisment · Stiri / 25.03.2013

Lunile martie şi aprilie vor fi speciale pentru Monica Dascalu, care are multe motive de petrecere, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Pe 30 martie, prezentatoarea emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” la Pro TV Internaţional şi a Ştirilor Pro TV de la ora 17:00 sărbătoreşte 35 de ani, iar pe 29 aprilie va aniversa, alături de colegii ei, 13 ani de la lansarea ProTv Internaţional.

Lunile martie şi aprilie vor fi speciale pentru Monica Dascalu, care are multe motive de petrecere, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Pe 30 martie, prezentatoarea emisiunii “Weekend cu Monica Dascalu” la Pro TV Internaţional şi a Ştirilor Pro TV de la ora 17:00 sărbătoreşte 35 de ani, iar pe 29 aprilie va aniversa, alături de colegii ei, 13 ani de la lansarea ProTV Internaţional.

În ceea ce priveşte împlinirea a 35 de ani, acesta este un moment pe care Monica îl consideră foarte important.

"Trebuie să recunosc că mă gândesc cu emoţie la ziua în care fac 35 ani, asta fiindcă atunci când eram mică mi se părea că cei care au în jur de 35 de ani sunt maturi şi privesc viaţa foarte serios. Oarecum eu încă mă răsfăţ şi îmi place să mă bucur de starea asta în care mă simt asemenea unui copil...:), să visez, să sper, să fac tot ce îmi trece prin cap", spune vedeta.

În acest an, ea a plănuit să marcheze aniversarea alături de toţi cei dragi ei, aşa că va merge la Târgu Mureş, dar şi la bunicii de la Bistriţa Năsăud.
"Aştept cu nerăbdare să petrec ziua cu familia mea la Târgu Mureş, undeva în centrul oraşului, unde vom fi cu toţii şi ne vom depăna poveşti frumoase. Anul acesta am stabilit şi o regulă simpatică, de ziua mea voi primi numai flori, asta ca să pot să-mi întregesc grădina”, plănuieşte Monica.

Ei vor merge apoi împreună la bunicii din Bistriţa Năsăud, într-un loc mirific, rupt de cotidian, după cum îl descrie chiar ea, înconjurat doar de dealuri şi păduri şi unde spune că este sigură că va fi aşteptată cu toate bunătăţile din lume, de la plăcintă la cuptor cu fructe până la cozonaci mari cu nucă şi stafide.



Dacă ar fi să-şi pună în avans o dorinţă, aceasta ar fi: "La 35 ani aş vrea în primul rând sănătate pentru cei dragi, să le mulţumesc că m-au înconjurat cu atât de multă iubire şi să pot dărui cât mai mult din tot ce am primit eu", a mărturisit Monica Dascălu.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro