Mirela Stelea: Ileana Lazariuc şi Monica Bârlădeanu, printre cele mai elegante vedete din România!
Mirela Stelea este renumită atât pentru creaţiile sale vestimentare apreciate în ţară şi peste hotare, cât şi pentru apariţiile sale elegante de la evenimentele mondene. Designerul care a lansat recent colecţia The New Little Black Dress, ce conţine rochii din dantelă, mătase, catifea şi material paietat, cu care se spune că mergi la sigur la orice eveniment, este un fin observator al stilului vedetelor din România.
Întrebată care sunt cele mai elegante vedete feminine din România, Mirela a declarat: “Îmi place foarte mult de Monica Bârlădeanu. Pe lângă faptul că este foarte frumoasă și că emană un mister magnetizant, are tot timpul apariții extrem de elegante la evenimentele la care este invitată. Cred că orice ar îmbrăca i-ar veni bine”, spune Mirela.
La fel consideră de despre Ileana Lazariuc, pe care o cataloghează drept una din cele mai frumoase femei din România. “Ileana este minunată! Este chiar din ce în ce mai frumoasă odată cu trecerea timpului. Nu mi-a venit să cred cât de bine arată atunci când a sosit la evenimentul de lansare a colecției mele. I-am urmărit stilul vestimentar de-a lungul timpului și nu îmi amintesc să fi dat vreodată greș cu ceva!”, spune designerul.
Mirela include pe lista sa de vedete elegante și pe Andreea Marin Bănică, Mihaela Rădulescu, Amalia Năstase, Camelia Șucu, Oana Cuzino, Geanina Ilieș și Diana Șucu. “Fiecare este frumoasă în felul ei și se îmbracă conform stilului personal. Nu putem cataloga în funcție de un anume criteriu. Pe lângă hainele de calitate, adecvate siluetei, contează enorm modul în care le porți atitudinea. Iar vedetele amintite de mine știu acest lucru! Cu siguranță exemplele pot continua, însă acestea au fost primele care mi-au venit în minte!”, declară Mirela Stelea.
Mirela Stelea a lansat recent colecția The New Little Black Dress, noul showroom în care este inclus și atelierul său, precum și magazinul online pe pagina sa oficială de Facebook.
Colecția The New Little Black Dress conține rochii de cocktail din mătase, dantelă, catifea și material paietat, astfel create încât să se potrivească aproape oricărui tip de eveniment și siluetă.