Miley Cyrus a pozat nud, cu un porc în braţe - FOTO

Stiri / 10.06.2015

Imaginea pe care cântăreaţa pop americană a realizat-o în sprijinul propriei fundaţii a fost publicată pe coperta revistei Paper.

Artista americană a generat numeroase controverse şi în 2013, atunci când a apărut complet goală, pe o bilă uriaşă a unui vehicul folosit la demolări, în videoclipul piesei sale "Wrecking Ball". De această dată, starleta pop apare nud, acoperită doar de câteva pete de nămol, în timp ce ţine în braţe un porc, în sprijinul Happy Hippy Foundation, fundaţia pe care a înfiinţat-o pentru a sprijini persoanele fără adăpost şi tinerii din comunitatea LGBT, relatează agenţia Mediafax.


Fosta vedetă a postului Disney, ajunsă între timp la vârsta de 22 de ani, a dezvăluit cu această ocazie, într-un interviu publicat în paginile revistei Paper, că se simte atrasă şi de femei şi că i-a făcut mamei sale această mărturisire încă de la vârsta de 14 ani.

"Îmi amintesc că i-am spus că admir femeile într-un fel diferit. Şi m-a întrebat ce înseamnă acest lucru. Iar eu i-am spus că le iubesc. Le iubesc aşa cum îi iubesc şi pe băieţi", a declarat Miley Cyrus.


Miley Cyrus spune că a luat decizia de a înfiinţa Fundaţia Happy Hippy în luna decembrie, după sinuciderea adolescentei transgender Leelah Alcorn, care a fost forţată de părinţii ei să efectueze o "terapie de conversie".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro