Mila Kunis şi Ashton Kutcher vor avea o fetiţă
Divertisment · Stiri / 17.04.2014

Actorii americani vor deveni în acest an părinţii unei fetiţe, au declarat pentru tabloidul Us Weekly mai multe surse din anturajul cuplului.

Bebeluşul va fi primul copil atât pentru Mila Kunis, în vârstă de 30 de ani, cât şi pentru Ashton Kutcher, în vârstă de 36 de ani, afirmă presa internaţională, chiar dacă sarcina actriţei Mila Kunis nu a fost deocamdată confirmată în mod oficial de niciunul dintre cei doi actori, relatează agenția Mediafax.

Potrivit tabloidului Us Weekly, Ashton Kutcher a început deja să organizeze "sesiuni de joacă" pentru fiica sa încă nenăscută cu Fiana, fetiţa în vârstă de doi ani a actorului Danny Masterson, colegul său din distribuţia serialului "Anii '70/ That '70s Show".


Un alt prieten al cuplului a declarat: "Mila adoră pur şi simplu să fie însărcinată".

Actriţa de origine ucraineană participă la cursuri parentale de yoga în Hollywood, care combină diverse exerciţii de yoga considerate sigure pentru viitoarele mame cu exerciţii de dans şi şedinţe de meditaţie.

Mila Kunis a fost văzută cel mai recent în public la gala MTV Movie Awards, unde, potrivit unor surse, îşi plasa destul de des mâinile peste abdomen, într-un gest protector. La acea gală, actriţa s-a impus la categoria "cel mai bun personaj negativ" cu rolul interpretat în filmul "Grozavul şi puternicul Oz".


Mila Kunis va putea fi urmărită în viitorul apropiat în filmul "The Angriest Man In Brooklyn", alături de Robin Williams, Peter Dinklage şi James Earl Jones, ce va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 23 mai.

Pe 18 iulie va fi lansat un alt film ce o are în distribuţie pe Mila Kunis - filmul SF de aventuri "Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending", în care actriţa joacă alături de Channing Tatum, informează Mediafax.

Mila Kunis şi Ashton Kutcher, colegi în distribuţia serialului "Anii '70/ That '70s Show", s-au logodit în luna februarie.


Cei doi au început o relaţie în 2012, aproape la un an după ce Ashton Kutcher s-a despărţit de actriţa Demi Moore, după şapte ani de căsnicie. După un proces complicat, care a durat mai bine de un an, Ashton Kutcher a divorţat oficial de Demi Moore, în noiembrie 2013.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro