2
Mihai Mărgineanu, în Club Tribute: "Femeile care schiază sunt foarte sexy!"
Divertisment · Stiri / 24.01.2012

Artistul a susţinut primul lui concert din acest an pe scena Club Tribute din Bucureşti şi a împărtăşit câteva impresii din vacanţa la schi, în Austria.

Artistul a susţinut primul lui concert din acest an pe scena Club Tribute din Bucureşti şi a împărtăşit câteva impresii din vacanţa la schi, petrecută în Austria.

Mărgineanu a remarcat că femeile care schiază sunt foarte sexy, însă nu poate spune că femeile pe schiuri sunt mai îndemânatice decât cele care şofează. "Femeile care schiază arată foarte bine pe schiuri şi se simt, cu siguranţă, mai bine decât cele care stau prea mult la birou. Nu există însă nicio deosebire între femeile care schiază şi cele care şofează"
, a explicat artistul zâmbind.

Continuând declaraţiile sale despre femei, Mărgineanu a spus că nu poate să înţeleagă pasiunea femeilor pentru genţi şi pantofi.

"Nu înţeleg de ce o femeie trebuie să aibă peste 20 de perechi de cizme. Nu pot să înţeleg de ce trebuie să coste o poşetă, chiar şi frumoasă, peste 4.000 de euro. Nu pot să înţeleg cum să dai atâţia bani pe o poşetă şi când apare un fake să nu o mai porţi, ca să nu zică lumea că e una falsă", a mai precizat artistul pe scena din Club Tribute.


Cât despre planurile sale pentru acest an, Mărgineanu plănuieşte un concert-eveniment pentru data de 14 februarie. "O să susţin un concert care se va transmite live pe internet, în 2D şi în 3D. Locaţia în acest sens chiar nu contează. Acest an va mai aduce şi un nou album", a anunţat acesta pe scena din Club Tribute.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro