Michelle Pfeiffer: "Am făcut parte dintr-o sectă"
Actriţa a dezvăluit că, la începutul carierei sale de la Hollywood, a făcut parte dintr-o sectă numită "respiraţionism" ("Breatharianism"), ai cărei membri cred că oamenii pot trăi fără mâncare şi apă, actriţa fiind nevoită să urmeze o dietă foarte strictă.
"Erau obsedaţi de control. Nu locuiam cu ei (membrii sectei, n.r.), dar mergeam des la întâlniri şi îmi spuneau de fiecare dată că trebuia să vin mai des. Trebuia să plătesc de fiecare dată când veneam, ajunsesem secătuită din punct de vedere financiar", a spus Michelle Pfeiffer, care s-a mutat la vârsta de 20 de ani la Los Angeles.Actriţa şi-a dat seama că făcea parte dintr-o sectă în timp ce îşi ajuta fostul soţ, actorul Peter Horton, cu cercetările pentru rolul său dintr-un film despre Biserica Unificării - o sectă fondată de reverendul sud-coreean Sung Myung Moon, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenţia Mediafax.
"Stăteam de vorbă cu un fost membru al sectei Moon, care descria manipularea psihologică, şi atunci mi-am dat seama", a declarat vedeta.
Adepţii sectei respiraţioniste cred că nu au nevoie de mâncare, hrana necesară organismului fiind oferită de lumina soarelui. Această credinţă a dus la moartea mai multor persoane şi a fost criticată în toată lumea, notează Mediafax.
Michelle Pfeiffer şi-a început cariera cu mici roluri în filme de televiziune, în anii '70, şi a devenit cunoscută pe marile ecrane în filmul "Scarface" (1983), în care a jucat alături de Al Pacino. Printre rolurile notabile pe care le-a realizat se numără cel din "Legături periculoase" (1988), pentru care a fost recompensată cu un premiu BAFTA, cel din "Câmpul dragostei" (1993), pentru care a primit un Urs de Argint, şi cel din "Fabuloşii Baker-Boys", pentru care a fost recompensată cu premii din partea presei străine de la Hollywood, a asociaţiilor de critici din New York şi Los Angeles, a National Society of Film Critics şi a Board of Review. Actriţa a fost nominalizată de trei ori la premiile Oscar, pentru rolurile din "Fabuloşii Baker-Boys", "Legături periculoase" şi "Câmpul dragostei".
Recent, a jucat alături de Robert de Niro în filmul despre mafie "Malavita: o familie criminală" (2013), regizat de Luc Besson, unde interpretează rolul unei femei cu tendinţe piromane.
Foto: AFP/Mediafax