Michael Jackson, acuzat că a mituit cu 200 milioane de dolari familiile unor băieţi pe care i-a molestat sexual

Stiri / 07.04.2015

Doi bărbaţi afirmă că megastarul a dat mită în valoare de 200 milioane de dolari familiilor din care proveneau 20 de băieţi pe care starul american i-ar fi molestat sexual, informează cotidianul britanic Daily Mail.

Cei doi bărbaţi, care susţin că au fost molestaţi în copilărie de Michael Jackson, vor afla marţi dacă justiţia americană le va permite să dea în judecată familia Jackson şi să obţină astfel o parte din averea de 1,5 miliarde de dolari a megastarului.

Coregraful australian Wade Robson, în trecut unul dintre cei mai fermi apărători ai cântăreţului, afirmă în prezent că Michael Jackson era un prădător sexual care l-a abuzat sexual de mai multe ori în copilărie, potrivit ziarului citat de Mediafax.


Mitchell Beckloff, judecător la Tribunalul Superior din Los Angeles, a programat pentru marţi audierea lui Wade Robson şi a altui bărbat, o altă presupusă victimă a megastarului, James Safechuck, pentru a decide dacă afirmaţiile celor doi sunt credibile şi pot constitui baza unui viitor proces.

Robson şi Safechuck au lipsit de la o audiere preliminară stabilită după ce au depus în instanţă acele plângeri, la mai mult de un an după moartea din 2009 a celebrului cântăreţ american.


Dacă judecătorul Beckloff va da aviz favorabil pentru ca Robson, în vârstă de 32 de ani, şi Safechuck, în vârstă de 36 de ani, să poată să iniţieze un proces civil, presa americană consideră că multe alte reclamaţii de molestare sexuală ar putea fi formulate în instanţă împotriva lui Michael Jackson.

Avocaţii celor doi reclamanţi spun că "regele muzicii pop" a plătit aproape 200 milioane de dolari pentru a cumpăra tăcerea celor 20 de victime ale sale, precizează New York Post. Doar banii cheltuiţi de megastar în procesul cu Jordan Chandler ar fi ajuns la peste 40 de milioane de dolari, afirmă aceeaşi publicaţie.


James Safechuck spune că l-a întâlnit prima dată pe Michael Jackson în 1987, pe vremea când avea vârsta de opt ani, şi a fost molestat sexual de megastar în anul următor. De asemenea, el spune că artistul ar fi organizat o ceremonie de nuntă secretă în care el (Safechuck, n.r.) ar fi jucat rolul miresei.

Safechuck spune că megastarul i-ar fi dat un certificat de căsătorie şi o verighetă, pe post de suvenire, care aveau menirea de a confirma "iubirea nemuritoare" dintre ei.

El pretinde de asemenea că Michael Jackson ar fi completat şi un cec de peste 1 milion de dolari pe numele tatălui lui Safechuck, care lucra în acea vreme pentru serviciile de salubrizare.


"Jackson a avut atât de mult succes în eforturile sale, încât clientul meu a suportat acte repetate de abuz sexual, de o natură scandaloasă, iar el a fost îndoctrinat şi obligat să creadă că acele fapte erau acte de iubire şi erau provocate de James însuşi", a declarat avocatul lui Safechuck.

Cântăreţul îl îmbrăca în mod regulat pe Safechuck în haine identice cu ale sale şi le spunea reporterilor că Safechuck era verişorul lui, a dezvăluit un fost angajat al megastarului.

Avocatul lui Safechuck afirmă că Michael Jackson l-a molestat sexual pe clientul său de peste 100 de ori.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro