Michael Douglas: "Sexul e de vină pentru cancerul meu"
Actorul american crede că sexualitatea sa a fost cauza cancerului la gât de care a suferit.
Într-un interviu apărut luni în cotidianul britanic The Guardian, starul în vârstă de 68 de ani, care a suferit de cancer la gât acum trei ani, pune apariţia bolii pe seama vieţii sale sexuale.
Douglas, care deţine rolul principal în cel mai recent film al lui Steven Soderbergh, "Behind the Candelabra", în care îl interpretează pe pianistul gay Liberace, a spus că boala de acum trei ani nu a fost rezultatul excesului de alcool sau ţigări, ci a fost provocată de o boală transmisibilă pe cale sexuală.
"Fără să intru în detalii, acest tip de cancer este produs de virusul papilloma uman (HPV) şi poate apărea la cei care practică cunilingus", arată el.
"Doream să ştiu dacă necazurile produse de faptul că fiul meu era la închisoare ar fi putut contribui la declanşarea cancerului; nu, de fapt se datora unei boli transmisibile pe cale sexuală", afirmă actorul.
Fiul cel mare al lui Douglas, Cameron, ispăşeşte o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru deţinere şi trafic de droguri, notează Agerpres.
Michael Douglas, de două ori câştigător al premiului Oscar, a dezvăluit în 2010 că are cancer şi se tratează prin chimioterapie şi radioterapie. "Trebuie să merg regulat la control, o dată la şase luni, dar totul este normal de doi ani", a spus el, adăugând că "acest tip de cancer nu recidivează în 95% din cazuri".
Potrivit unor studii realizate de Facultatea de odontologie din Malmo (Suedia) şi publicaţia medicală The New England Journal of Medicine, există cu adevărat o legătură de la cauză la efect între practicile sexuale orale şi cancerul la gât. HPV este şi la originea a 99% din cazurile de cancer uterin, arată un studiu al sistemului de sănătate britanic (NHS), citat de Agerpres.
Soţia lui Michael Douglas, Catherine Zeta-Jones (43 de ani), s-a tratat în luna aprilie de tulburări bipolare. Actriţa galeză, deţinătoare a unui Oscar şi a unui Academy Award în 2003 pentru rolul din "Chicago" de Rob Marshall, figurează şi ea în distribuţia unor filme de Soderbergh, ca "Traffic" (2001) şi "Ocean"s Twelwe" (2004).
Foto: AFP/Mediafax